Cam asa ar trebui sa sune un apel la domolirea accidentelor din traficul rutier bucurestean, si ma refer la TOTI cei care participa la traficul rutier (conducatori auto, pietoni, motociclisti, biciclisti samd).
In mod particular vreau sa fac referire la ce mi s-a intamplat ieri: clasicul accident pe care majoritatea biciclistilor l-au simtit pe propria piele macar o data in experienta lor. Pentru mine a fost a doua oara. Circuland pe sosea, pe trotuar nefiind voie ca biciclist, se intampla sa ajungi in dreptul unei masini parcate (de obicei neregulamentar) pe dreapta. Taman atunci, soferului i se nazare sa coboare. Si cum poate el saracul sa coboare altfel decat deschizandu-ti usa direct in nas? Daca e ud pe jos si mai sunt si masini care circula pe banda imediat urmatoare, iti iei gandul sa mai eviti ceva.
In cazul meu, a fost ud pe jos... deci nu prea a mai contat ca mergeam cu maximum 15km/h. In fractiunea in care am vazut ca se deschide usa, am si franat... insa eram la mai putin de 10 metri de punctul de impact. In partea stanga erau masini oprite la semafor, nu aveam loc pentru manevre de evitare. Din cumulul acestor circumstante am decis sa ma arunc pe jos si las bicicleta sa cada, macar nu ma infig in usa boului. Dintre toate elementele implicate, cel mai avariat a fost creierul conducatorului auto, urmat de elementul eu: zgarieturi, noroi, nervi, moralul la pamant. M-am gandit ca mi se putea intampla chiar mie sa deschid usa fara sa ma uit; as fi intrat in pamant de rusine si mi-as fi cerut mii de scuze, mai ales unuia care a preferat sa plonjeze pe jos printre masini ca sa nu-mi avarieze masina. Insa ce a urmat a fost circul de pe pamant:
Incep cu remarcile conducatorului auto:
- ce ai patit ma?
- de ce nu mergeti ma pe trotuar?
- nu aveti voie pe sosea!!
- unde mi-ai intrat cu bicicleta in masina?
- sa vad daca am vreo zgarietura
- voi biciclistii si motociclistii va credeti regii soselelor
- pe tine nu te apara nimeni!!
- ce sa fac ma?
Si voi continua cu replicile mele:
- nu ai oglinda? vezi ca iti fura aiurea din aerodinamica
- din acelasi motiv din care nici tu nu ai voie cu autovehicoul pe trotuar
- ia citeaza-mi tu din articolul de legislatie care prevede balivernele enumerate de tine
- uite aici o zgarietura (si i-am aratat genunchiul)
si ute inca una (i-am aratat si antebratul)
- (m-am gandit ca are imaginatie hiperactiva si nu vreau sa ii stric delirul)
- boule, esti tras pe dreapta intr-o zona de drum pe care oprirea este interzisa, pe tine cine te mai apara?
- sa fii mai atent, putea sa fie o masina de politie in locul meu
Nu vreau sa generalizez, deci ma voi exprima cat mai diplomat posibil: pentru acei cativa retardati, egocentristi, burici ai traficului bucurestean care probabil si-au luat permisul in Arges, recomand tuturor participantilor legali la trafic sa faca 0chii mari si sa se uite atenti chiar si la capacele de canal pentru ca in special de acolo iti mai poate iesi unul sau mai multi dintre cei mentionati mai sus. De asemenea mare atentie in zona statiei de metrou Brancoveanu unde isi fac veacul astfel de specimene ale traficului, mai ales seara cand ii puteti vedea cocotandu-se inapoi in palmierii lui Piedone, unde acestia isi fac planurile de agresare a participantilor la trafic pentru a doua zi. Tarani la costum, mutre false de intelectuali, mosi mecanizati, drive bots, soferi cu dunga rosie pe parbriz, soferi cu sindromul tourette, exploratori ai misterului oglinizii retrovizoare, volanofilii, soferi ascunsi pe sub volan sau care actioneaza controalele masini de pe bancheta din spate, soferi hiperactivi (ii recunosti dupa stilul frana-acceleratie-frana-acceleratie-frana-acceleratie... ceva mai rapid decat poti tu sa citesti frana-acceleratie-frana-acceleratie..) si nu inchei fara a mentiona mult prea versatul autismus-daltonistus-chiorus-hybridus.
Am uitat sa mentionez ca atunci cand am dat examenul de permis auto tip B, tipa pentru care am fost eu martor la traseu a picat pentru ca nu a dat prioritate unui biciclist.
sâmbătă, 30 mai 2009
marți, 19 mai 2009
Cuibul Dorului - Padina si inapoi.. cu bicicletele fcourse
Nu as scrie despre toate iesirile mele cu bicicleta pe munte, daca nu ar fi ceva nou de fiecare data.
Am ales ziua de duminica 17 mai 2009, deoarece ziua precedenta a fost rezervata pentru un hiking pe ruta Predeal - Clabucet - Susai - Predeal. Ce relevanta are? Duminica am fost rupt de oboseala, cu nesomn si tot tacamul.
Asa ca am luat-o usor, mai ales ca la grupul format din 3 persoane a luat parte si un bun prieten care nu a mai pus piciorul pe o bicicleta de 2 ani. El este dovada concreta ca se poate!
Spuneam intr-un post nu foarte vechi ca va urma un traseu din Sinaia spre Pestera, pe la Bolboci, Babele, Piatra Arsa si inapoi in Sinaia. Am simplificat acest traseu ca sa-l putem parcurge lejer intr-o singura zi, astfel incat am plecat de la Cab. Cuibul Dorului, am trecut pe la Bolboci si am ajuns foarte aproape de Padina, apoi ne-am intors pe unde am venit.
Spuneam ca tot timpul se intampla ceva nou. Ca sa va tin putin in suspans, o sa trec rapid prin revista ceea ce se intampla mai tot timpul: am ajuns acolo, ne-am descarcat bicicletele din masini, ne-am pregatit echipamentul si proviziile de drum si am plecat. Am urcat, am coborat, iar am urcat, am mai coborat putin, dupaia drum relativ drept si intr-un final ingineria inversa. Pana aproape de barajul de la Bolboci am mers pe drum pietruit, apoi am mers pe un teren de pamant tasat, cu cateva denivelari pe ici pe colo. Vremea a fost ok, soare cu cativa nori...
...pana a inceput sa ploua. Nici nu am inceput bine drumul de retur, iar ploaia deja a udat bine drumul cat sa il transforme pe alocuri intr-un namol in care puteai foarte usor sa te impotmolesti... cu o masina :D insa noi, fiind cu bicicletele, treceam de nu aveam treaba. Chiar nu ma deranja faptul ca aveam hanoracul putin udat, atata vreme cat imi testam capacitatile bicicletei in conditii ceva mai aspre. Acum, nu stiu care ar putea fi legatura dintre un traznet si cadrul de aluminiu al bicicletei mele... insa am preferat sa nu aflu asta, deci am stat 30 de minute la cabana de la Bolboci pana s-a oprit ploaia si am putut pleca mai departe.
La un moment dat am ajuns din urma un grup de alti 3 biciclisti. Am crezut ca sunt super tari cand au luat-o pe drumul Moroieni - Scropoasa... insa gandurile mele de lauda nu au durat mult caci s-au intors la rascruce, pe motiv ca gresisera drumul. Oricum, simplul fapt ca mai era cineva cu bicicleta pe munte mi-a lasat un sentiment pozitiv. Pur si simplu au fost debusolati de semnele din poza de mai jos, gandite in modul 'cate unul in functie de drumul de pe care vii'.
De data asta nu am aplicat codul piratilor, deci ne-am mai uitat si in spate dupa prietenul nostru incepator. Ce e drept, mai mult a impins la bicicleta decat sa pedaleze. Cunoscatorii stiu ce dureri iti poate cauza o sa, oricat de moale ar fi ea, in conditiile in care nu ai mai mers pe bicicleta de ceva vreme ;) drept urmare, prietenul in cauza a evitat sa se duca a doua zi la serviciu unde, teoretic, ar fi stat pe scaun toata ziua.
Iarasi un lucru nou, cei 3 biciclisti de la rasarit au adus dupa ei si un caine localnic, care se pare ca era atat de grabit, incat a ales sa mearga cu noi mai departe pe motiv ca aveam un ritm ceva mai rapid, cred eu. L-am recompensat cu sandvisurile ramase si cateva bucatele de ciocolata. Cred ca ciocolata aia i-a dat energia necesara pentru a cobori pe ultima portiune alergand cot la cot cu noi. Insa era vorba doar de cateva bucatele de ciocolata, asa ca a ramas cu alti turisti opriti cu masina ceva mai jos, aproape de cabana de unde am plecat.
In sfarsit, am ajuns de unde am plecat, am impachetat bicicletele, ne-am schimbat de hainele ude si mozolite, am halit ce ne-a mai ramas... cu totul cam 45 de minute. Suntem in masina, pregatiti de plecare. Moment in care apar si cei 3 biciclisti care erau de fapt 5. Ceilalti 2, din cate am inteles, erau mai in urma cand grupurile noastre s-au intrepatruns. Mergeau mai departe spre Sinaia.
Am ales ziua de duminica 17 mai 2009, deoarece ziua precedenta a fost rezervata pentru un hiking pe ruta Predeal - Clabucet - Susai - Predeal. Ce relevanta are? Duminica am fost rupt de oboseala, cu nesomn si tot tacamul.
Asa ca am luat-o usor, mai ales ca la grupul format din 3 persoane a luat parte si un bun prieten care nu a mai pus piciorul pe o bicicleta de 2 ani. El este dovada concreta ca se poate!
Spuneam intr-un post nu foarte vechi ca va urma un traseu din Sinaia spre Pestera, pe la Bolboci, Babele, Piatra Arsa si inapoi in Sinaia. Am simplificat acest traseu ca sa-l putem parcurge lejer intr-o singura zi, astfel incat am plecat de la Cab. Cuibul Dorului, am trecut pe la Bolboci si am ajuns foarte aproape de Padina, apoi ne-am intors pe unde am venit.
Spuneam ca tot timpul se intampla ceva nou. Ca sa va tin putin in suspans, o sa trec rapid prin revista ceea ce se intampla mai tot timpul: am ajuns acolo, ne-am descarcat bicicletele din masini, ne-am pregatit echipamentul si proviziile de drum si am plecat. Am urcat, am coborat, iar am urcat, am mai coborat putin, dupaia drum relativ drept si intr-un final ingineria inversa. Pana aproape de barajul de la Bolboci am mers pe drum pietruit, apoi am mers pe un teren de pamant tasat, cu cateva denivelari pe ici pe colo. Vremea a fost ok, soare cu cativa nori...
...pana a inceput sa ploua. Nici nu am inceput bine drumul de retur, iar ploaia deja a udat bine drumul cat sa il transforme pe alocuri intr-un namol in care puteai foarte usor sa te impotmolesti... cu o masina :D insa noi, fiind cu bicicletele, treceam de nu aveam treaba. Chiar nu ma deranja faptul ca aveam hanoracul putin udat, atata vreme cat imi testam capacitatile bicicletei in conditii ceva mai aspre. Acum, nu stiu care ar putea fi legatura dintre un traznet si cadrul de aluminiu al bicicletei mele... insa am preferat sa nu aflu asta, deci am stat 30 de minute la cabana de la Bolboci pana s-a oprit ploaia si am putut pleca mai departe.
La un moment dat am ajuns din urma un grup de alti 3 biciclisti. Am crezut ca sunt super tari cand au luat-o pe drumul Moroieni - Scropoasa... insa gandurile mele de lauda nu au durat mult caci s-au intors la rascruce, pe motiv ca gresisera drumul. Oricum, simplul fapt ca mai era cineva cu bicicleta pe munte mi-a lasat un sentiment pozitiv. Pur si simplu au fost debusolati de semnele din poza de mai jos, gandite in modul 'cate unul in functie de drumul de pe care vii'.
De data asta nu am aplicat codul piratilor, deci ne-am mai uitat si in spate dupa prietenul nostru incepator. Ce e drept, mai mult a impins la bicicleta decat sa pedaleze. Cunoscatorii stiu ce dureri iti poate cauza o sa, oricat de moale ar fi ea, in conditiile in care nu ai mai mers pe bicicleta de ceva vreme ;) drept urmare, prietenul in cauza a evitat sa se duca a doua zi la serviciu unde, teoretic, ar fi stat pe scaun toata ziua.
Iarasi un lucru nou, cei 3 biciclisti de la rasarit au adus dupa ei si un caine localnic, care se pare ca era atat de grabit, incat a ales sa mearga cu noi mai departe pe motiv ca aveam un ritm ceva mai rapid, cred eu. L-am recompensat cu sandvisurile ramase si cateva bucatele de ciocolata. Cred ca ciocolata aia i-a dat energia necesara pentru a cobori pe ultima portiune alergand cot la cot cu noi. Insa era vorba doar de cateva bucatele de ciocolata, asa ca a ramas cu alti turisti opriti cu masina ceva mai jos, aproape de cabana de unde am plecat.
In sfarsit, am ajuns de unde am plecat, am impachetat bicicletele, ne-am schimbat de hainele ude si mozolite, am halit ce ne-a mai ramas... cu totul cam 45 de minute. Suntem in masina, pregatiti de plecare. Moment in care apar si cei 3 biciclisti care erau de fapt 5. Ceilalti 2, din cate am inteles, erau mai in urma cand grupurile noastre s-au intrepatruns. Mergeau mai departe spre Sinaia.
joi, 14 mai 2009
Turul Pietrei Craiului - 9 mai 2009
Shhhh! E 4 dimineata si lumea doarme! Iar eu sunt calare pe o bicicleta cu 2 roti rotunde. Ma indrept pe bulevardul Brancoveanu spre locatia unde ma astepta bicicleta mea gata montata pe masina...
Astazi trupa de biciclisti se reduce la jumatate... adica vom fi 2 biciclisti din Bucuresti si un al 3-lea care va veni direct din Brasov.
Am pornit si nu stiu cum am reusit, dar am ajuns in Zarnesti la Cab. Gura Raului. Iar asta e tot ce imi aduc aminte:
Ora 8:20 AM, am ajuns! Da, am facut 4 ore. Si cu toate astea, se pare ca din Brasov se ajunge mai greu in Zarnesti :) sau poate ca cel de-al 3-lea participant nu si-a setat cocosul sa cante si in weekend.
Ora 8:40, reintregirea trupelor. Ma sparg in figuri:
Drumul prin Zarnesti a fost interesant. Coborare usoara pe asfalt, aerul rece de dimineata... ideal pe post de incalzire. Na ca pun si o poza:
Undeva dupa iesirea din Zarnesti se face o bifurcatie, noi alegem drumul spre Plaiul Foii. Oricum, prea mult nu aveam de ales, pentru ca celalalt drum era restrictionat cu o pancarta care zicea ca accesul este permis doar cu acordul nu stiu cui...
Am uitat sa va spun, ca deja a inceput urcarea. Si razele soarelui ne incalzesc cu blandete pana pe la vreo 1000 de grade celsius asa... glumeam... dar la vara sigur imi voi dori sa fi fost doar o gluma.
Bun, pe drum ajungem pe langa o casuta care cica ar fi celebra... Macar acum de cand i-am pus eu poza pe blog:
Alte casute mai interesante:
In fine, la o ora de la plecarea din Zarnesti am ajuns in Plaiul Foii, unde am tras apa, am consultat harta si GPS-ul... ne-am tras sufletul... si am plecat in aventura.
Traseul consta intr-o urcare destul de dificila prin Plaiu Mare, pe un drum forestier marcat care da direct in drumul de creasta, undeva pe la 1300-1400m. Drum de creasta care, teoretic, permite accesul spre Vf. Tamasu Mare (1735m).. Dar dupa defrisarile din jumatatea argeseana, intalnesti multe trunchiuri de copaci cazuti la datorie, scosi cu tot cu radacina din pamant si rupti in doua de vanturile carora nu au mai facut fata de unii singuri. Nemaivorbind de crengi, crengute, ramuroaie. Dar, oricum dupa atata urcare, mi s-ar parea mai normal sa ne continuam turul Pietrei Craiului coborand spre dambovicioara. Insa pana acolo mai e ceva..
Nu a trecut mult timp de cand am plecat din Plaiul Foii, si suntem deja la o bifurcatie. GPS-ul ne arata ca acolo ar fi locul de unde incepe urcarea serioasa. Insa noi nu avem incredere in tehnologie, asa ca intrebam padurarii care isi ascut linistiti topoarele. Ei indreapta lamele topoarelor si drujbele in directia in care ne-au aratat atat GPS-ul cat si hartile din dotare. Dar poate vor sa ne dezinformeze in mod intentionat! asa ca renuntam la varianta mult mai inspirata de a da cu banul, si alegem cel mai prost traseu posibil. Da! aici e momentul in care ne-am abatut de la traseu si am ales o urcare APARENT mai usoara.
Ne-am lasat derutati de faptul ca drumul pe care ne indrumau padurarii parea mai de graba un rau mocirlos, insa acesta era bun deoarece pe acolo ne-am intors mai tarziu. Tot de acolo incepea si traseul propriu-zis care avea o bariera ce obtura vizibilitatea catre marcajul traseului. Ideea e ca aceste 2 drumuri se intalneau la un moment dat, iar noi am ales un al 3-lea drum care nu avea nicio legatura cu itinerarul nostru.
Si pentru ca ai fost cuminte si ai urmarit atent(a) povestea pana acum, uite ruta noastra in varianta "esec"
De ce am pus accentul un pic mai devreme pe cuvantul "aparent"? pentru ca ce a urmat, a fost parca desprins din povestile cu prosti incapatanati si orgoliosi. Cand am inceput sa ne dam seama ca nu suntem pe drumul cel bun, ne-am pus problema sa ne intoarcem, la modul "ne intoarcem cand nu mai putem inainta". Cand eram deja siguri ca traseul abordat era complet gresit, intoarcerea era aproape imposibila. Efectiv au fost zone in care un cercetas de rand ar fi folosit sfori ca sa se catere... iar noi nu aveam decat niste bicicletele a cate 12kg fiecare in carca plus rucsaci cu apa, haleala si alte treburi necesare. Intr'adevar, a fost de rahat... insa a fost un rahat cu mot! Iar noi inca mai credeam ca avem sanse sa revenim pe traseul initial... care era pe cu totul alta coama.
In harta de mai sus se vede ca am facut o bucla. Am parcurs bucla respectiva in sensul invers al acelor de ceasornic. Punctul acesteia de pornire este locul unde ne-am abatut de la traseu, mergand spre V in loc sa o luam in SV. Portiunea de revenire din bucla este de fapt traseul pe care trebuia sa inaintam la bifurcatie. Motivul pentru care ne-am intors pe unde trebuia sa inaintam a fost ca nu mai aveam timp sa continuam cei 58km propusi initial din care, la momentul respectiv, am facut maxim 20 cu tot cu deviere. Pana la drumul de creasta am impins si am carat intr-una la biciclete. Se poate vedea si pe harta ca am avut parte de cele mai abrupte urcari, uneori chiar si la 45 grade prin apa, frunzis, crengi de brad, zapada pe alocuri. Cu alte cuvinte: al dracului de obositor, ne-am udat, am alunecat, ne-am zgariat in tot felul de crengi... si nu mai vorbesc ca era zona ursifera. Dintre toate variantele posibile, noi am ales-o pe cea mai nasoala.
Primii pasi pe drumul nimanui:
Creasta era in sus.. asa ca mai devreme sau mai tarziu trebuia sa luam muntele in piept.. zis si facut:
Si apoi padurea de foioase. Poti sa practici patinaj artistic pe frunzele alea daca nu ai grija cum calci:
Iar mai sus, de ceva vreme, ne asteptau coniferele... gata sa ne zgarie cu ramurile lor ascutite:
Parca am vazut o lumina. O fi concertul Rammstein in Romania? Sau vreo oaza? Cu mult visata creasta m-am resemnat deja...
Nu era decat un luminis cu zapada. Stiai cat de bine se vad labele de urs prin zapada? Atat de bine cat sa realizezi ca mai bine urci in continuare :D
Finally! Asta sigur e lumina pe care o cautam!
Se vede ca sunt fericit? ... Pe cuvantul meu!
E aproape imposibil sa mai ridici mana si sa arati cu degetul in conditiile astea, insa cu ultimele puteri.. creastaaa!!
Daca tot ai indurat atatea si ai ajuns sa urmaresti povestea pana aici, meriti sa afli si cat e ora, ora din poveste bineinteles: aproximativ 15:00; era ora 10:00 cand ne-am abatut de la traseu. Ne aflam pe creasta la o altitudine de aproximativ 1600m, undeva intre locul unde trebuia sa iesim daca o luam pe traseul prestabilit si Vf. Tamasu Mare (1735m). Deci am urcat aiurea cu cel putin 200m mai sus decat trebuia.
Judetul Arges, pe partea cealalta a versantului. Dezolant e putin spus:
Pazea Zarnesti, veniiiim!
Din categoria "mai intarziem putin... traficul":
Nu puteam sa inchei fara sa va arat unul din multele transporturi de lemne pe care le-am vazut intr-o singura zi de sambata:
Concluzia: data aviatoare stim pe unde sa o luam. Ca sa nu mai pierdem 5 ore parcurgand cativa Km amarati cu bicicletele in spinare.
And remember kids: Don't try this at home!
...
I mean it, DON'T!
Iti multumesc pentru ca ai asteptat si te-ai delectat din povestea mea pana la capat!
Pe curand!
Astazi trupa de biciclisti se reduce la jumatate... adica vom fi 2 biciclisti din Bucuresti si un al 3-lea care va veni direct din Brasov.
Am pornit si nu stiu cum am reusit, dar am ajuns in Zarnesti la Cab. Gura Raului. Iar asta e tot ce imi aduc aminte:
Ora 8:20 AM, am ajuns! Da, am facut 4 ore. Si cu toate astea, se pare ca din Brasov se ajunge mai greu in Zarnesti :) sau poate ca cel de-al 3-lea participant nu si-a setat cocosul sa cante si in weekend.
Ora 8:40, reintregirea trupelor. Ma sparg in figuri:
Drumul prin Zarnesti a fost interesant. Coborare usoara pe asfalt, aerul rece de dimineata... ideal pe post de incalzire. Na ca pun si o poza:
Undeva dupa iesirea din Zarnesti se face o bifurcatie, noi alegem drumul spre Plaiul Foii. Oricum, prea mult nu aveam de ales, pentru ca celalalt drum era restrictionat cu o pancarta care zicea ca accesul este permis doar cu acordul nu stiu cui...
Am uitat sa va spun, ca deja a inceput urcarea. Si razele soarelui ne incalzesc cu blandete pana pe la vreo 1000 de grade celsius asa... glumeam... dar la vara sigur imi voi dori sa fi fost doar o gluma.
Bun, pe drum ajungem pe langa o casuta care cica ar fi celebra... Macar acum de cand i-am pus eu poza pe blog:
Alte casute mai interesante:
In fine, la o ora de la plecarea din Zarnesti am ajuns in Plaiul Foii, unde am tras apa, am consultat harta si GPS-ul... ne-am tras sufletul... si am plecat in aventura.
Traseul consta intr-o urcare destul de dificila prin Plaiu Mare, pe un drum forestier marcat care da direct in drumul de creasta, undeva pe la 1300-1400m. Drum de creasta care, teoretic, permite accesul spre Vf. Tamasu Mare (1735m).. Dar dupa defrisarile din jumatatea argeseana, intalnesti multe trunchiuri de copaci cazuti la datorie, scosi cu tot cu radacina din pamant si rupti in doua de vanturile carora nu au mai facut fata de unii singuri. Nemaivorbind de crengi, crengute, ramuroaie. Dar, oricum dupa atata urcare, mi s-ar parea mai normal sa ne continuam turul Pietrei Craiului coborand spre dambovicioara. Insa pana acolo mai e ceva..
Nu a trecut mult timp de cand am plecat din Plaiul Foii, si suntem deja la o bifurcatie. GPS-ul ne arata ca acolo ar fi locul de unde incepe urcarea serioasa. Insa noi nu avem incredere in tehnologie, asa ca intrebam padurarii care isi ascut linistiti topoarele. Ei indreapta lamele topoarelor si drujbele in directia in care ne-au aratat atat GPS-ul cat si hartile din dotare. Dar poate vor sa ne dezinformeze in mod intentionat! asa ca renuntam la varianta mult mai inspirata de a da cu banul, si alegem cel mai prost traseu posibil. Da! aici e momentul in care ne-am abatut de la traseu si am ales o urcare APARENT mai usoara.
Ne-am lasat derutati de faptul ca drumul pe care ne indrumau padurarii parea mai de graba un rau mocirlos, insa acesta era bun deoarece pe acolo ne-am intors mai tarziu. Tot de acolo incepea si traseul propriu-zis care avea o bariera ce obtura vizibilitatea catre marcajul traseului. Ideea e ca aceste 2 drumuri se intalneau la un moment dat, iar noi am ales un al 3-lea drum care nu avea nicio legatura cu itinerarul nostru.
Si pentru ca ai fost cuminte si ai urmarit atent(a) povestea pana acum, uite ruta noastra in varianta "esec"
De ce am pus accentul un pic mai devreme pe cuvantul "aparent"? pentru ca ce a urmat, a fost parca desprins din povestile cu prosti incapatanati si orgoliosi. Cand am inceput sa ne dam seama ca nu suntem pe drumul cel bun, ne-am pus problema sa ne intoarcem, la modul "ne intoarcem cand nu mai putem inainta". Cand eram deja siguri ca traseul abordat era complet gresit, intoarcerea era aproape imposibila. Efectiv au fost zone in care un cercetas de rand ar fi folosit sfori ca sa se catere... iar noi nu aveam decat niste bicicletele a cate 12kg fiecare in carca plus rucsaci cu apa, haleala si alte treburi necesare. Intr'adevar, a fost de rahat... insa a fost un rahat cu mot! Iar noi inca mai credeam ca avem sanse sa revenim pe traseul initial... care era pe cu totul alta coama.
In harta de mai sus se vede ca am facut o bucla. Am parcurs bucla respectiva in sensul invers al acelor de ceasornic. Punctul acesteia de pornire este locul unde ne-am abatut de la traseu, mergand spre V in loc sa o luam in SV. Portiunea de revenire din bucla este de fapt traseul pe care trebuia sa inaintam la bifurcatie. Motivul pentru care ne-am intors pe unde trebuia sa inaintam a fost ca nu mai aveam timp sa continuam cei 58km propusi initial din care, la momentul respectiv, am facut maxim 20 cu tot cu deviere. Pana la drumul de creasta am impins si am carat intr-una la biciclete. Se poate vedea si pe harta ca am avut parte de cele mai abrupte urcari, uneori chiar si la 45 grade prin apa, frunzis, crengi de brad, zapada pe alocuri. Cu alte cuvinte: al dracului de obositor, ne-am udat, am alunecat, ne-am zgariat in tot felul de crengi... si nu mai vorbesc ca era zona ursifera. Dintre toate variantele posibile, noi am ales-o pe cea mai nasoala.
Primii pasi pe drumul nimanui:
Creasta era in sus.. asa ca mai devreme sau mai tarziu trebuia sa luam muntele in piept.. zis si facut:
Si apoi padurea de foioase. Poti sa practici patinaj artistic pe frunzele alea daca nu ai grija cum calci:
Iar mai sus, de ceva vreme, ne asteptau coniferele... gata sa ne zgarie cu ramurile lor ascutite:
Parca am vazut o lumina. O fi concertul Rammstein in Romania? Sau vreo oaza? Cu mult visata creasta m-am resemnat deja...
Nu era decat un luminis cu zapada. Stiai cat de bine se vad labele de urs prin zapada? Atat de bine cat sa realizezi ca mai bine urci in continuare :D
Finally! Asta sigur e lumina pe care o cautam!
Se vede ca sunt fericit? ... Pe cuvantul meu!
E aproape imposibil sa mai ridici mana si sa arati cu degetul in conditiile astea, insa cu ultimele puteri.. creastaaa!!
Daca tot ai indurat atatea si ai ajuns sa urmaresti povestea pana aici, meriti sa afli si cat e ora, ora din poveste bineinteles: aproximativ 15:00; era ora 10:00 cand ne-am abatut de la traseu. Ne aflam pe creasta la o altitudine de aproximativ 1600m, undeva intre locul unde trebuia sa iesim daca o luam pe traseul prestabilit si Vf. Tamasu Mare (1735m). Deci am urcat aiurea cu cel putin 200m mai sus decat trebuia.
Judetul Arges, pe partea cealalta a versantului. Dezolant e putin spus:
Pazea Zarnesti, veniiiim!
Din categoria "mai intarziem putin... traficul":
Nu puteam sa inchei fara sa va arat unul din multele transporturi de lemne pe care le-am vazut intr-o singura zi de sambata:
Concluzia: data aviatoare stim pe unde sa o luam. Ca sa nu mai pierdem 5 ore parcurgand cativa Km amarati cu bicicletele in spinare.
And remember kids: Don't try this at home!
...
I mean it, DON'T!
Iti multumesc pentru ca ai asteptat si te-ai delectat din povestea mea pana la capat!
Pe curand!
sâmbătă, 2 mai 2009
Va urma...
Este vorba de un traseu de 2 zile pe care il vom strabate pe biciclete. Mai multe detalii (si poze) voi avea cand il voi face undeva in viitorul apropiat! Keep connected!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)