Clasica plecare matinala din Bucuresti. Lasam in spate nori de ploaie, fulgere, tunete si averse interminabile, ca sa ajungem in formatie de 4 la Zarnesti unde e soare, cald si bine. Tot acolo ne-am completat grupul cu inca 2 buni si deja celebri amici din Brasov. Dupa calculele mele verificate pe indispensabila numaratoare, am dedus un total de 6 participanti.
9:30 AM - decolarea.
In drum spre Plaiul Foii
Si celebra casuta (de doua ori celebra, tinand cont ca nu e prima oara cand pun imagini cu ea)
Initial am crezut ca ne va prinde o ploaie sora cu bau-bau. Dar am venit sa facem ce ne-am propus, nu sa ne smiorcaim. Si oricum, intr-un final de abia au reusit cativa stropi minusculi de ploaie sa ma atinga.
Plaiul Foii, consultam harta + Ne benoclam la goliciuna Craiului.. la propriu!
Don't worry, ajungem si acolo
De aici incepe bucata de traseu pe care am ratat-o in prima tentativa
Poate daca nu am fi trecut prin calvarul din prima tentativa, urcarea asta ni s-ar fi parut imposibila
Oricum ar fi fost, am avut o motivatie foarte buna ca sa urcam cat mai repede. Eram o prada lenta si viabila pentru mustele care roiau prin zona. Si nu stiu cum se facea, dar tot timpul ultimul din pluton era cel mai afectat de efectul mustelor zumzaitoare; se ducea o adevarata lupta pentru penultimul loc! Iar mare parte din efort l-am depus incercand sa alungam mustele din jurul nostru. Ah, era sa uit: bomboana de pe coliva a fost faptul ca nu a fost unul care sa nu aiba balega de vaca pe roti... bucuria mustelor! Si a noastra, pentru ca, nu dau nume, cineva a reusit sa ne conviga ca dintre toti rahatii de pe lumea asta, rahatul de vaca miroase cel mai bine. Si intradevar, fiecare dintre noi trebuie sa fi cunoscut multe tipuri de rahati incredibil de urat mirositori ca sa realizeze faptul ca, incomparabil, mirosul rahatului de vaca e chiar placut! Si revenim la mustele noastre care formau imensi nori zumzaitori deasupra fiecaruia dintre noi... mai ales desupra ulimului. Se poate chiar observa foarte clar in poza urmatoare bucuria, extazul si fericirea celui care reuseste sa treaca pe penultimul loc, lasand stacheta sub forma de muste zumzaitoare proaspatului ocupant al ultimului loc, care acum se afla in chinurile si agonia norului insuportabil si apasator:
Una peste alta, ne-am amuzat, mustele s-au amuzat si mai tare, dar noi ne vedem de drum si ajungem intr-un final la 1400m de unde o luam in jos. Intrebarea ce mare a fost "Pe unde o luam in jos?"
Tot ce vedeam in zare era un firicel alb care era drumul pe care trebuia noi sa ajungem.
Nu ne-am gandit prea mult si nerabdarea ne-a indemnat sa alegem varianta downhill extrem
Si astfel am nimerit in albia unui rau, in care mi-am balacit picioarele obosite de pietrele si crengile ce ne puneau la incercare fiecare pas. Pentru mai multa incurajare s-a aplicat si a functionat de minune tehnica "Am vazut caca de urs. Proaspat!". Astfel ca am ajuns la drumul nostru cu un relativ bine.
In sfarsit pedalam din nou. Cu toate ca drumul in panta ne permite sa curgem la vale fara nici cel mai mic efort.
Cateva imagini din imprejurimi:
Suntem din nou in civilizatie, pe o portiune foarte scurta de drum asfaltat. Incurcam putin circulatia, sau cel putin asta e in capul soferilor. Si ne oprim in Dambovicioara la un restaurant cu ciorbite sanatoase. Mi-am facut plinul cu o ciorba de legume, in rest s-au savurat mancaruri, salate si bauturi alese. Am mancat incet ca sa avem timp de povestit pana ne revenim si sa putem pleca mai departe pe drumul de intoarcere. Mai avem de parcurs 20km (din 60) din care primii 15 reprezinta o urcare medie pana la Table, ultimii 5 ramanand pentru un donwhill micut prin prapastiile Zarnestilor. Era ora 18:00 cand am plecat de la restaurant, ceea ce insemna ca trebuia sa grabim pedalatul pentru a nu face traseu de noapte prin padure.
Din pacate am tot dat de zone efectiv distruse prin defrisare masiva.
La un moment dat am luat-o gresit pe traseu, pentru ca drumul nostru era blocat de un obstacol mai putin natural si mai mult pus de mana celor responsabili in cea mai mare parte de vacarmul din zona.
De aici traseul a devenit mai simplu. Am reinceput sa mergem pe biciclete si nu pe langa, iar drumul pana in Prapastiile Zarnestilor nici ca l-am observat.
Deci, iata-ne pe portiunea finala de drum. Unde noaptea era sa ne prinda la mustata. E ora 21:30 si au trecut 12 ore si 12 roti peste Turul Pietrei craiului. Suntem in Zarnesti cu 5 minute inainte de a se pune bezna.
Si pentru ca nu se putea termina aici, am montat bicicletele pe masini si am mers inapoi spre Bucuresti. Peste 3 ore de drum in care ne-am chinuit sa nu adormim la volan. Intr-un final ne-am debarcat la casele noastre undeva in jurul orei 1:30 AM, dupa 20 de ore de hoinareala in conditii cat se poate de extreme!
Pe data viitoare!
