Slakter's

22-mai-2011 maraton 70km emmedue

2011-05-24T23:26:00.006+03:00

sau mai pe romaneste, mi-am facut cadou de ziua mea o cursa de exceptie :)

in sumar:
eveniment: cupa emmedue - maraton MTB 70km
vremea: soare, aprox 28 grade (30 real feel), pe traseu a plouat dupa ce am terminat eu
traseul: 70.5km, 1170m diferenta de nivel, predominant uscat, cateva balti ramase dupa furtuna din ziua precedenta, cateva zone cu noroi prin padure
organizarea: marcaje bune, puncte de alimentare bine aprovizionate, atmosfera faina in zona de start/finish, inscrierile au intarziat startul
probleme in cursa: presiune prea mare in roti, cateva cazaturi fara drept de replica
clasament: 37/75 general, 8/24 categoria 19-29 men
timp: 4h33m (fix ca la prima evadare :)) )

Bike route 973979 - powered by Bikemap

cupa in sine s-a desfasurat pe 2 zile. sambata a fost proba de sosea unde nu am participat (desi ma batea rau gandul). a doua zi MTB-ul in cele 2 variante - scurt 35km si lung 70km. organizarea s-a aratat un pic depasita de magnitudinea evenimentului, cu toate astea in 99% din cazuri am numai cuvinte de lauda. de vreo 3 ori la rand am reusit sa ratez marcajul, mai mult din neatentie, dar mi-am reveni rapid pe trasa deoarece eram obisnuit sa vad mereu o panglica sau o sageata, asa ca intorceam in timp util pe drumul bun.
startul a fost intarziat cu vreo 30 min, s-a plecat la gramada indiferent de proba la care erai inscris sau categorie. conform indicatiilor organizatorilor, cei de la tura lunga, adica si eu, trebuia sa stam mai in fata la start... dar mi s-a parut jenant sa trebuiasca sa dau coate si ghidoane ca sa imi fac loc printre toata lumea. am preferat sa plec mai din spate si trag tare pe prima portiune de asfalt (primii 4 km) pentru a obtine o pozitie favorabila si a-mi intra rapid in ritm.
incep urcarile unde castig foarte mult fata de ceilalti, insa pe coborari nu reuseam sa tin in frau bicicleta naravasa. aveam rotile exagerat de umflate si saream din fiecare dambulet. nu mai zic de faptul ca degeaba aveam amortizare cu aer pe furca pentru ca nu facea fata de una singura. as fi putut sa opresc sa mai desumflu un pic rotile, insa memoria de la Defileul Jiului unde am facut pana din cauza rotilor slab umflate ma urmarea. anvelopele, schwalbe rocket ron 2.25 de aceasta data, au fost bune si nu au fost. pe urcari sau drum intins au rulat lin si cu viteza, pe curbe si mai ales in zonele cu pietris am derapat intr-o veselie. norocul meu ca imi sta in instict sa redresez bicicleta cu brio. nu mai zic de zonele impadurite unde nu apucase noroiul sa se usuce si unde puteam sa trag de ghidon in orice directie ca bicicleta tot inainte mergea. asa am luat si prima tranta mai serioasa - derapaj intr-un sant plin de noroi, tentativa de redresare, tentativa de decuplare a spd-urilor, vedeam cum se pune bicileta singura de-a latul drumului si paf, imprastiat prin decor. a doua cazatura mai zdravana mi-am luat-o dupa al 3-lea punct de alimentare, pe o coborare usoara pe single trail, intr-un viraj pe care l-am subestimat, fapt care m-a scos in decor prin iarba deasa si inalta care ascundea multe surprize. ascundea inclusiv un ciob cat pumnu' lu' Dorftei de mare si pe care l-am ratat cu genunchiul la vreo 10-20cm. de aici mai urmeaza o urcare, mult asfalt si coborare pana la finish. desi pe ultima bucata am mers si la plecare, sa mor daca mai recunosteam ceva! in sensul ca era sa ma pierd in ultimu km pe un drum care nu ducea nicaieri
in rest, ar mai fi de mentionat faptul ca am baut aproximativ 5 litri de apa si bauturi izotonice pe toata durata cursei, plus inca vreo 2 litri inainte si dupa.. rinichii mei au fost in extaz! nu mai pomenesc de vezica.. :D
dintre cei cunoscuti (ana, ovidiu, alt ovidiu, bogdan, alt bogdan, monica, marius etc) toti au obtinut rezultate remarcabile, in special cei prinsi de ploaie pe finalul turei lungi :P

15-mai-2011 - mtb defileul jiului

2011-05-16T03:22:00.006+03:00

mai precis un concurs diferit de oricare altul.
totul incepe cand aflu de concurs si imi surade ideea sa merg. apoi imi surade si oportunitatea. ma inscriu, platesc, aleg tura mare si incep documentarea :) da, in oridinea asta.
incep sa aflu diverse amanunte, cum ca traseul de 60km are de fapt vreo 70 si ca se mai adauga si distanta dintre startul fals si cel oficial, 6km, bucata parcursa pe sosea la ritm de incalzire. aflu ca cei de la tura lunga vor pleca cu 15 minute avans, ca tura lunga poate fi parcursa in intregime cu un 4x4 mai puternic. totul bine si frumos, e taman momentul potrivit pentru a-mi testa abilitatile de incepator pe noua echipare SPD. nimic deosebit pana acum, reclama e roz cu floricele si clar trebuie sa mergem sa aflam adevarul.
cursa se tine duminica, noi (ana, dan, marius, eu) ajungem acolo de sambata pentru sedinta tehnica si ii trimitem pe dan si marius in inspectie pe traseu. traseul incepe sa isi arate coltii, fix inainte de final se va cobori pe un teren minat cu bolovani si foarte abrupt. printre altele, seara la sedinta tehnica aflu ca exista niste portiuni destul de tehnice si anevoioase atat pe urcare cat si pe coborare. a doua zi incepem cursa asa cum am stabilit cu sartul fals. in schimb, nu s-a mai plecat cu decalaj intre tura lunga si tura scurta.
traseul incepe cu o urcare sustinuta si nu foarte grea, o zona plata + coborare unde poti sa mergi cu o viteza considerabila, apoi inca o urcare un pic mai grea si un pic mai lunga pana la punctul de alimentare, acolo unde zicem pa celor de la tura scurta si ii trimitem inapoi la finish, iar noi mergem mai departe pe o bucla care incepe direct cu o urcare interesanta, mai lunga si mai grea decat prima dar nu imposibila. aici traseul devine dificil si necesita dozarea corecta a energiei. apar mici portiuni de pushbike, cel putin pentru mine, ca-mi tremurau spd-urile in picioare si inca mai aveam mici probleme la decuplarea lor. urcarea duce fix pana la cel mai inalt punct alt traseului, cu o mica zona plata inainte. apar probleme cu apa, care se tot consuma, chiar daca mi-am facut refill-ul la prima alimentare (din cele 2 alimentari puse la dispozitie de catre organizator). ajuns in varf, organizatorii au pus un punct de control si m-au avertizat ca la intoarcere o sa am o urcare pe care o sa dau ca berila. si eu i-am avertizat ca am ramas fara apa, iar ei au sarit rapid in ajutorul meu cu un refill :D neoficial
de aici cobor un pic pentru a ajunge la o urcare prin iarba, cu denivelari, cu soare, cu sete, cu oboseala acumulata pe traseu. extenuat ajung un varf unde un alt membru organizator ne averizeaza de coborarea foarte tehnica si periculoasa ce urmeaza, presarata cu busteni cazuti de-a latul pe traseu. a avut dreptate, am coborat pe langa bicicleta, salturile cu bicicleta in carca peste busteni au fost cireasa de pe tort. concurentii cu care m-am intalnit pe aceasta portiune erau cu totii nemultumiti. trecem si de asta. ajungem la o portiune care arata ca o burta pe profil, o urcare din ce in ce mai usoara urmata de o coborare din ce in ce mai fun. zona asta mi-a placut mult. insa ce a urmat a fost desprins dintr-un film de groaza. tot negativismul si toate temerile mele s-au acumulat intr-o urcare de cateva sute de metri care mi-a pus capac. efectiv, nu aveam cum sa urc pe bicicleta, deoarece simplul pusbhike era un calvar. pe jos bolovani de care te impiedicai si iti ingreunau inaintarea, trebuia sa trec si printr-un parau, soarele imi batea in cap cu barosu, gafaiam ca un magar. dupa urcarea asta nu mai aveam forta sa imi zic numele. tot aici am terminat si cateva batoane si jumatatea de bidon de apa ce-mi ramasese. portiunea se sfarseste si incepe o urcare relaiv mai usoara unde incerc sa ma tin pe bicicleta, nu de alta, eram atat de frant dupa atata urrcare incat nu mai stiam cum sa scot spd-urile si nu voiam sa cad.. iar.. gasesc dupa mai multa vreme un loc mai "plat" unde reusesc sa decuplez si sa pun un picior jos. in secunda imediat urmatore aveam muschii de la picioare inclistati si de nefolosit. plec usor la pas si ies in golul alpin, ultima urcare pe un teren cu iarba deasa si moale. aici il intalnesc pe dan care a abandonat cu ceva timp in urma, mesterind la bicicleta. imi spune acelasi lucru pe care l-am constat cu totii referitor la cele 2 portiuni extreme. in zare se vede punctul cel mai inalt al traseului, de acolo ar tebui sa cobor pana la primul punct de alimentare (care de data asta devine al doilea) pe portiunea pe care am si urcat. dau viteza, imi dau seama ca gresesc traseul si incerc sa revin. aici am imbarligat-o, ca am ajuns pe o coborare gresita. nu-mi mai venea sa urc, asa ca merg inainte, mai ales ca am avut consimtamantul unui concurent cum ca acesta ar fi traseul bun, conform GPS-ului pe care il avea in dotare si mai vedeam ceva urme de biciclete prin baltile de acolo. pe draci, era gresit, nu am vazut un marcaj timp de 10 minute. si pentru ca era deja nasol, am facut pana.. viteza mare, coborare, cauciucuri de XC subtiri si cu crampoane mici, un pic desumflate, am lovit un bolovan si fss. dau sa schimb rapid camera, umflu roata, scot pompa de pe ventil si fssss. s-a rupt venitlu (publicitate: decathlon, te lasa balta cand ai cel mai mult nevoie de el). vulcanizez camera veche, umflu, plec... pana. nu mai stau sa vulcanizez si merg pe janta, macar sa stiu daca drumul ala duce undeva sau altundeva. dupa vreo 20 minute pierdute cu camera mai pierd inca vreo 20 pana sa ajung sa ma intalnesc din nou cu traseul si inca alte zece sa ajung la punctul de alimentare. bucata asta de drum a fost cumplita, pentru ca nu puteam sa cobor cu viteza mai mare de 15, pentru ca imi fugea spatele in toate directiile si, in plus, am nimerit iar pe niste urcari crunte. primesc compatimirile de rigoare la punctul de alimentare si sunt servit din belsug cu bucate dintre cele mai alese - napolitane, banane si apa. camera insa, nu aveau. plec mai departe in speranta ca voi fi prins din urma de cineva care sa aiba o camera de rezerva. dupa parcurgerea a jumatate din cei 10km ramasi pana la finish, apare si camera de salvare. o montez, plec si dupa nici 2 km fac alta pana, probabil in acelasi mod. revin la ritmul prudent, in speranta ca mai salvez ceva din janta, si cobor asfel pana la finish unde ajung dupa inca vreo jumatate de ora de chin. cu toate astea, am stat mereu in SPD-uri si m-am strofocat sa le decuplez rapid in caz de ceva. eu zic ca am reusit :D

8 mai 2011 - prima evadare

2011-05-10T00:29:00.001+03:00

un concurs glazurat cu noroi de toate felurile - semiuscat si lipicios, mustind cu apa si alunecos, amestecat cu iarba, amestecat cu frunze si toate combinatiile dintre acestea 4. am pornit in primii 200 ca sa termin al 99-lea. configuratia bicicletei s-a bazat cel mai mult in cauciucurile aproape potrivite pentru acest eveniment - race king 2.0 de la continental. avantajul lor maxim a fost ca nu se incarcau cu noroi si aveau aderenta foarte buna pe majoritatea tipurilor de teren. la polul opus au fost deficitare cand a venit vorba de aderenta pe terenuri inclinate acoperite de noroi alunecos imbibat cu apa. pe astfel de portiuni am pierdut poate zeci de minute importante. restul bicicletei a contat mai putin, in primii km am luat suficient noroi la bord cat sa nu mai conteze cele cateva sute de grame pe care m-am tot chinuit sa le dau jos prin alegerea unor componente mai usoare.
departajarea intre concurenti s-a facut cel mai mult dupa criteriile cauciucuri si frane, care se puteau transforma usor in nimic altceva decat niste magneti pentru noroi.. si nu cred ca mai e cazul sa mentionez antrenamentul.. ah tocmai am facut-o :)) cine a avut vbrake-uri, a pus din start cruce concursului. iar cauciucurile nepotrivite cu balonaj mai mare de 2.0 pentru multi au tras linia de finish undeva mai pe la jumatatea traseului.
ca un fast-forward al cursei, am plecat in tromba, am depasit, am stat in spatele celor mai lenti, am tras tare prin noroaie, am dat si in gol, am trecut prin balti de 20-30cm adancime, am cazut, m-am intalnit cu prieteni pe traseu, dureri si crampe musculare, o experienta deosebita, o lectie invatata, fun.
concurentii au fost in mare parte corecti, de parca eram uniti impotriva unui singur inamic - noroiul. m-a amuzat teribil un concurent pe care l-am ajuns din urma si care de 2 ori la rand tot accelera cand ajungeam in paralel cu el ca sa-l depasesc, obligandu-ma sa raman in spatele lui in ritmul lui. dar, cum un ritm mai lent inseamna si odihna, asa odihna inseamna un boost de energie suficient cat sa pot lansa sprint-ul decisiv... zic totusi mersi ca nu mi-au facut toti asta :))
deoarece foarte multi au abandonat, cred ca oricine a trecut macar linia de start merita felicitat. ploaia de dinainte de concurs i-a facut pe multi sa se razgandeasca. poate si acestia din urma merita felicitari pentru ca si-au recunoscut nivelul de antrenament mult prea slab pentru aceste conditii, sau poate ca doar s-au subestimat. una peste alta, trag concluzia ca MTB-ul in romania se practica la nivel de amatori un pic mai avansati. dovada clara e concurentul de nationalitate belgiana care a terminat cursa pe primul loc cu un avans de 20 minute in fata campionilor autohtoni. daca ma uit bine pe clasament, ne-ar trebui cateva palme peste ceafa ca sa ne trezim un pic la realitate. personal, ma simt in aceeasi oala si contribui deplin acestui fenomen. ne-a luat deja mult sa constientizam iar asta va mai intarzia un pic mobilizarea
sunt cateva rezultate de remarcat si de luat ca exemplu, concurenti foarte tineri sau foarte in varsta care s-au clasat bine, concurenti proaspeti si cu potential ridicat in ale MTB-ului, numarul mare de concurenti determinati sa termine cursa indiferent de timp, pozitie, conditii.
concluzia, in weekend-urile ploioase ma gasiti pe singletrail :D

2-mai-2011 - tura nsphemiitreusutedouazecisinoua...

2011-05-01T23:58:00.004+03:00

fac ce fac si iar ajung pe traseul de la prima evadare. dar parca mai era ceva pana sa ajung pe traseu... a! da.. drumul pana acolo :)
am plecat frumos din rahova in ideea in care intentionam sa fac o ora pana la locul de intalnire, undeva pe langa aeroportul baneasa. nu-mi dau seama cum am reusit, dar drumul mi-a luat doar 35 min. in fine, restul de 25 trebuia sa astept :) si nu pot sa va descriu cat de mult imi place mie sa asptept, pentru ca ar insemna sa aflati cat de frumos NU m-a invatat mama sa vorbesc.
asteptarea nu a fost in zadar, pentru ca toata lumea s-a prezentat la timp. Bogdan, Monica, Mihai, Ada si Eu. ajunsi la start, pe aleea privigheciorilor de langa academia de politie, avem placerea unui participant supriza, venit pe baza de autoinvitatie si cu o bicicleta super faina abia scoasa ieri din cutie :) Ana.
facem prezentarile, umflam roti, radem, glumim, dar mai si muncim. deci plecam pe traseu! suntem toti de acord sa mergem intr-un ritm moderat de agrement. saptamana viitoare e concursul si nu vrem sa ne obosim prea tare, in plus vremea e atat de frumoasa incat nu avem motiv sa ne grabim.
tura a constat si intr-un mic test de mentenanta, am uns lantul intr-un mod putin diferit de cel obisnuit: dupa degresare, curatare si ungere, acesta trebuie curatat foarte bine de surplusul de ulei, iar de data asta am insistat ceva mai mai mult; rezultatul - lantul a ramas in mare parte curat si bine lubrifiat pe tot parcursul celor 130km. surplusul de ulei, oricat de mic ar fi, atrage ca un magnet tot praful, combinandu-se intr-o mazga lipicioasa care produce dezastre: uzura prematura a lantului pe termen lung si ingreunarea pedalatului pe termen scurt. al doilea test a constat in reglarea functiei de revenire a furcii pe un grad mai lent, astfel incat sa nu mai sar ca o minge din fiecare denivelare, lucru care, de altfel, s-a dovedit a fi periculos saptama trecuta intr-o curba la contactul cu o radacina de copac iesita din pamant pe cand aveam revenirea setata pe rapid.
dupa jumatatea turei, Monica incepe sa dea semne de oboseala, drept urmare ne oprim destul de des ca sa o asteptam. de cealalta parte, Ana pare curioasa de limitele noii biciclete care, se pare, nu are limite! de fapt, nici Ana nici bicicleta ei nu au limite .. deci, se potrivesc de minune :) hotaram asfel sa ne despartim pe ultimii 10 km in 2 grupuri - eu si Ana o luam inainte la goana, restul lumii ramane la stilul agrement.
ajunsi la complexul astoria, incercam sa ocupam un loc la o terasa, ne punem la o coada interminabila pentru o salata si alte mancaruri despre care prefer sa nu vorbesc, deoarece mi-am promis sa vorbesc frumos pe blogul meu. la scurt timp apare si restul gastii. halim, ne odinim si ne pregatim sa plecam inapoi spre bucuresti prin dimieni, calugareni, tunari, pipera etc. nu inainte sa ne luam ramas bun de la Ada care si-a chemat sora sa o recupereze. drumul inapoi a inceput promitator - medie de 12km/h in conditiile in care aveam de parcurs 40km si era deja ora 6. din fericire ritmul a mai crescut, cred ca si vantul a lasat-o un pic mai moale, astfel am ajuns la destinatie, in baneasa, dupa aproape 3h
cu ocazia asta am reusit sa mai pun inca 130km celor 720km pe care i-a strans bicicleta mea in cele 5 saptamani de cand s-a nascut. :)
se preconizeaza ploaie pentru ziua de concurs, dar cum eu am decis sa invoc soarele, tind sa nu cred balivernele masei de aproximativ 2000 de pesimisti si cobitori! vremea va fi frumoasa, traseul uscat, vant din spate!!

2011-Apr-17 - Ploiesti, recunoastere cupa Emmedue

2011-04-19T21:59:00.004+03:00

In Ploiesti poti sa te Pitesti, dar in Pitesti nu poti sa te Ploiesti. Uite asa am ajuns sa ma pitesc cu bicla prin imprejurimile parcului Bucov din Ploiesti. A fost o zi superba cu mult soare, putin noroi.. atat de putin incat aproape am suferit un soc letal de entuziasm. Tura nu a fost usoara! desi ritmul a fost constant si presarat cu cateva pauze binemeritate, urcarile lungi si dese si cele cateva scurte pushbike-uri ne-au pus tot antrenamentul la incercare.
Grupul a prins primele contururi in Bucuresti, unde am suit 4 biciclete pe masina mica (ce darama bolovanul mare), unde ne numaram sa fim siguri ca toti vin cu masina si nimeni nu incearca sa alerge pe langa. Si-i dam gaz pana la Ploiesti. Nici n-am zis bine Ploiesti ca am ajuns deja in parcarea parcului Bucov, unde, ca de obicei, ne echipam, incalecam biclele si completam grupul de amatori cu inca doi amatori ceva mai profesionisti de data aceasta, care, probabil din modestie, prefera sa ramana la statutul de amatori. In fine, ei cunosteau dealurile si imprejurimile cum imi cunosc eu drumul de zi cu zi acasa-serviciu si retur, astfel las GPS-ul la masina (GPS pe care oricum nu prea stiu sa-l folosesc pentru ca nu e al meu) si mergem pe urmele lor.
Asadar, ca sa terminam cu cei doi "amatori" (ca asa ne-au rugat sa le spunem), cu o zi inainte au participat la cursa XCO de la Cluj organizata de Maros Bike, iar aici au venit mai mult pentru un fir de iarba verde. Bine ca noi eram odihniti rau, Marius era dupa o saptamana de antrenament la spinning, eu la fel, Ana dupa o tura serioasa de alergare prin padurea de la Cernica, eu la fel, Lucian dupa o noapte alba la o beuta cu prietenii, eu la fel.. :D
Ah, da! Traseul. A fost in mare parte asemanator cu cel de la concursul de anul trecut, tura mare. L-am mai scurtat noi un pic taind ultima urcare si l-am mai lungit un pic intorcandu-ne mai pe ocolite pe sosea, chiar prin localitatea Bucov, ajungand intr-un final la o distanta totala de 52km cu diferenta de nivel de aproximativ 800m.

Bike route 806808 - powered by Bikemap

Din toate punctele de vedere a fost o tura reusita. Asa cum am mai spus si tin sa repet pentru ca am ravnit mult dupa asa ceva, vremea a fost dementiala. S-a mers impecabil intr-un ritm foarte bun, sunt foarte multumit de bicla mea noua si am apucat sa ii gasesc micile cusururi la care am tot mesterit ulterior pentru a o pune la punct. Drumul pana la Ploiesti e scurt, deci automat economie de timp si de bani.

Concluzia tehnica e ca trebuie sa ma orientez pe niste cauciucuri mai aderente, Race King-urile cu balonaj 2.0 de la Continental sunt extraordinare pentru XC cu diferente mici de nivel, insa la deal pe teren umed nu stiu deloc sa muste.
A doua concluzie e ca trebuie sa intru si eu in randul SPD-istilor (suna a partid.. hmmm.. deci NU ne vedem in campania electorala! sa fie clar) si urmeaza sa analizez ofertele de espadrile corespunzatoare din punct de vedere pret versus performanta.

Ca sa pun dopul la sticla, e prima tura in care a mai fost cineva care sa isi imprastie relatarile pe blogul personal. De aceea ma opresc din oferit detalii redundante si va las sa priviti si din alta perspectiva.

Si ca sa pun sticla la rece, in Ploiesti exista un Pub care apartine campionului mondial la box, Leonard Doroftei - Doroftei Pub :) Aici puteti manca foarte bine si usor bataie (dar nu cred ca asta va doriti) sau alte mancaruri si deserturi alese, preparate cu manusi de pugilist. Nu uitati de hidratare! mai ales daca veniti dupa o tura de 50+km pe coclauri.

9 Aprilie 2011 - Garboavele XC

2011-04-10T23:36:00.016+03:00

Garboavele, o padure foarte frumoasa din apropierea municipiului Galati. Pentru a ajunge acolo, trebuie mai intai sa pleci, iar inainte de a pleca trebuie sa te pregatesti. In primul rand o bicicleta, ceva batoane de cereale, geluri proteice, bauturi energizante, haine de schimb. Impachetez totul, ung lantul, dau jos de pe bicla tot ce se incadreaza in categoria inutil si mai greu de 10 grame. Mare atentie, nu trebuie sa neglijam somnul, asa cum fac eu de obicei, asa cum am facut si de data asta. M-am culcat la 4 dimineata pentru a ma trezi o ora mai tarziu, pentru a-mi prepara cerealele integrale (muesli) cu lapte, cacao, banane si, nu in ultumul rand, miere ... multa miere! ... si intr-un final, dupa marele ospat, pentru a ma indrepta pe bicla spre locul de intalnire cu ceilalti biciclisti - Piata Unirii, ora 6AM.
Cu biclele montate pe masini, plecam din Bucuresti pe la 6:30 astfel incat sa ajungem pe la 10 in zona startului unde ploua cu lopata. Acum e acum, pentru ca trebuie sa-mi procur numarul de concurs si, ca de obicei, nu sunt singurul.. ba chiar mai sunt vreo 20-30 la coada pentru acelasi motiv. Si pentru ca era prea simplu, am primit comanda speciala pentru inca 3 numere din partea unor prieteni ce se aflau inca pe drum spre Garboave. Intre timp, ploaia se opreste.. dar frigul.. ah, frigul! :))
Trecand peste detalii, plec cu 20 minute mai tarziu in cursa, fiind nevoit astfel sa depasesc absolut orice inseamna concurent mai slab pregatit ca mine. Ploaia a stat, dar traseul e terci, incet dar sigur ii ajung pe cei de la categoria mea (avansati - 40km). Cam intr-o ora am reusit sa-i ajung din urma pe cei cu care am cam mers pana la finish. Sprint-ul de la start si zonele cu noroi din abundenta m-au scos din ritm, incerc sa pastrez un ritm sustinut, suficient cat sa-mi ajunga energia pana la sfarsitul celei de-a doua ture. Fara sa opresc, trec de punctul de alimentare si inca analizez ipoteza abandonului la finalul primei ture. Pe de-o parte, bicicleta parca incearca sa ma convinga sa renunt - roata din fata parea foarte descentrata (pe moment am crezut ca patit cauciucul ceva, ajuns acasa am constatat ca era descentrata si din spite) pe foaia mica nici gand sa mai pot cobori lantul, lant care, de altfel, pierduse tot ce insemna ulei si tronsea in ultimu hal de la namolul ce-i intrase prin zale. Tot din cauza namolului lipicios cauciucurile s-au transformat in niste senile de tanc, comparabile ca forma si, probabil, ca greutate. Cu toate astea, trec de zona de start/finish si hotarasc sa intru in a doua tura. De cealalta parte, nu stiam ce aveau de gand prietenii cu care am venit din Bucuresti si cat ar fi trebuit sa ii mai astept prin parcare. Ce stiam sigur era ca trecusem de ei in prima jumatate a turului intai. Cheile de la masina se aflau la unul dintre ei, iar hainele mele calduroase si curate.. in masina. Pana la urma, continuarea turei a doua nu s-a dovedit a fi o alegere tocmai rea, zonele din prima tura in care alunecam ca pe patinoar devenisera practicabile, noroiul se mai uscase, a aparut si o raza de soare. Mai spre bine, mai spre rau, vantul batea de te zbura din sa, dar si usca namolul precum un feon gigant :) Ma ajunge oboseala, bicicleta merge din ce in ce mai greu. Pentru mine am niste batoane de cereale, in schimb bicicleta trebuie sa traga asa pana la final. Mergand pe traseu ma tot depasesc cu vreo 3 concurenti de la categoria mea. Intr-un final ii las in urma, mai depasesc unul care se arata destul de fericit in momentul in care afla ca nu a ramas tocmai singurul nebun pe traseu, fericirea nu dureaza mult pentru ca il las si pe el in urma, mi-a facut placere, dar in fond si la urma urmei e o cursa, nu un prilej de socializare :)). La fel ca si in prima tura, trec si de data asta glont pe langa punctul de alimentare unde, cred, mai era unul de la categoria mea. Arbitrii imi spun ca as fi in primii 20, sa dea Domnu! si sa le dea si lor sanatate daca adevar au grait. Momentan abia am reusit sa storc niste poze, dar clasamentul final ramane o taina din corola de minuni a lumii pe care, organizatorul, nu pare sa vrea sa o striveasca.
Cu un ritm din ce in ce mai lent ajung la finish. Stupoarea se arata in fata ochilor sub forma unui concurent de la categoria 40km felicitat pentru reusita sa, care, pana sa vin eu, a avut timp sa isi spele si bicicleta. Nu ar fi fost nimic deosebit daca acest concurent nu era printre cei pe care i-am depasit pe banda rulanta la inceputul competitiei. Mai tarziu aflu ca nu a fost singurul care a suntit traseul, partea mai nasoala e ca, acesta a ajuns chiar pe podium si nimeni nu a avut nimic de contestat... In rest, tura a fost faina si felicit organizatorii pentru ca macar au incercat sa creeze un spatiu in care oamenii sa isi poata demonstra calitatile de fair-play.

3 aprilie 2011 - Bucuresti - Snagov

2011-04-06T02:15:00.000+03:00

S-a vrut a fi o tura flash, un fel de simulare a concursului ce se desfasoara pe o bucata din traseul facut, si anume Prima Evadare, cu intoarcere in timp util pe DN1 si cu happy end.
Cum tot am norocul sa mi se intample numai mie, lucrurile nu s-au desfasurat chiar asa cum mi-as fi dorit :-) asadar, traseul:

Bike route 890198 - powered by Bikemap

Tura a fost ok, pana cand celui cu care am fost au inceput sa-i scada fortele, tenul sau trecand apoi prin toate culorile curcubeului pana la momentul in care nu mai era in stare sa mearga 100m fara sa se opreasca pentru odihna. Toate astea au inceput sa se intample pe la km 50 al rutei prezentate mai sus. Motivele principale, lipsa de antrenament si o alimentatie neadecvate in timpul turei. Cu greu am ajuns la destinatia cea mai indepartata (zona de final a concursului), unde ne intalnim cu un grup de biciclisti foarte simpatici, cu care ne mai cunosteam din vedere, din auzite, din zvonite. Mergem impreuna in Gruiu unde ne asezam la o terasa cu specific traditional carnivor - mici, cefe, fripturi, gratar, prajeli... meniul perfect pentru un vegetarian convins ca mine. Noroc cu magazinul alaturat, de unde am putut insfaca un snickers, o banana, un iaurt si gata de drum.
Partenerul meu de tura a reusit sa prinda un loc intr-o masina alaturi de alti biciclisti, astfel s-a intors in conditii sigure inapoi in Bucuresti. Eu am continuat drumul alaturi de grupul caruia m-am alaturat, urmand ruta de intoarcere pe drumul judetean ce trece prin Caldarusani, Dimieni, Tuniari si inapoi la Baneasa.

Temporizarea a sunat cam asa
7:00 trezirea, cu greu dupa doar 4 ore de somn si o noapte fulminanta cu niste prieteni
8:00 primesc sms ca se amana intalnirea cu 15 minute, am plecat deja din Rahova, vant din fata
9:00 ajung la baneasa la ora prestabilita, cu toate ca am incercat sa ajung cu 15 minute mai tarziu
10:00 partenerul de tura intarzie motivat. am inghetat destul asteptand, o iau foarte usor inainte pe traseu
11:00 intr-un final ma vad cu partenerul de tura care reuseste sa ma ajunga din urma
12:00 suntem pe camp, vantul bate puternic din fata, coafura cedeaza.. totusi, inaintam :)
13:00 ajungem in comuna Caciulati unde ne refacem proviziile de hrana la magazinul din intersectie
14:00 prietenul meu incepe sa arate primele semne de oboseala
15:00 situatia se agraveaza, din ce in ce mai multe pauze, ritm lent
16:00 ma gandesc destul de serios sa il tractez pana la primul sat :)
17:00 trecem de Gruiu, ajungem la final, ne intalnim cu grupul
18:00 suntem la bodega din Gruiu, mancam, gasim un loc intr-o masina pentru cel cazut la datorie
19:00 plecam spre casa, putin vant frontal la inceput, apoi a batut frumos din spate
20:00 suntem la jumatatea drumului spre casa, gonim cu o medie de 26km/h, vant din spate
21:00 pedalez prin Bucuresti, aproape am ajuns acasa

27 Martie 2011 - Tura de primavară Brăneşti - Cernica

2011-03-30T23:36:00.004+03:00

am profitat de amenintarile celor de la meteo si mi-am scos prietenii la iarba verde cu un strop de ploaie. Ziua a coincis cu trecerea la ora de vara, care inseamna dormit cu o ora mai putin, trezit cu noaptea in cap, confuzie in randul unora dintre parcicipantii la aceasta tura, care au mai intarziat sau n-au mai venit deloc din aceasta pricina. Eu unul imi calculasem fiecare secunda de somn, fiecare miscare din momentul in care ma dau jos din pat pana ies pe usa.. si surpriza! trebuia sa dau totul cu o ora mai devreme :D era sa o ratez.. dar sa fim seriosi totusi
Cu prietenii mei ma vedeam la Dristor la ora 10:15.. (9:15 dupa cealalta ora, care, de alfel, mi-ar fi convenit sa ramana neschimbata.. pentru totdeauna).. eram sigur ca ajung, pana am vazut pe ce vant s-a pus sa bata dinspre Dristor spre Rahova, eu mergand in sensul opus vijeliei ce parea sa ia nastere. Am ajuns, un minut intarziere, epuizat de orice forta, ranjind mecanic celor care isi pregateau caii pentru marea cursa.
Am luat-o tiptil taras spre locul de intalnire, parcul pantelimon.. e si o benzinarie acolo. Cerul incepu sa se scuture de apa, mai mult la intimdare... dar noi dam mai departe pentru ca, asa cum stim deja, am hotarat sa-l invocam pe soare. Cu totul ne-am strans vreo 50, iar pana la urma fuse bine, s-a incalzit, soarele a iesit cate o raza cate doua de printre nori. Nu prea sunt multe de descris la traseu, e foarte frumos pentru micile evadari prin padure ce le-a pus la dispozitie, in rest totul a fost pe asfalt.. mers usor in ritmul celui mai lent, povestit, baut cafea, mancat batonu cu ciocolata si croissant.

soarele l-am invocat.. dar cu vantul nu stiu inca ce sa ma fac. un descantec probabil?!

- Niste poze
- Alte poze

ps ps! in traseul de mai jos e ilustrata o portiune prin padurea cernica pe care nu am mai facut-o

Bike route 852945 - powered by Bikemap

26 Martie 2011 - la catarat in Postavaru

2011-03-26T22:44:00.001+02:00

sambata am fost in zona Cheile Rasnoavelor la escalada... ah, scuze! am gresit blogul.. aici se vorbea despre MTB
in fine... e o zona foarte frumoasa si pentru MTB !! :-)

25-martie-2011 - masa critica in bucuresti

2011-03-25T23:43:00.000+02:00

asa de inceput de an, a fost chiar bine. ne-am umplut congelatoarele de carne si claxoane din partea unor soferi mai mult sau mai putin indreptatiti sa se enerveze ca boii. am pedalat intr-un grupulet care timid s-a apopiat de 200 biciclisti hotarati sa faca o diferenta. ne-am recunoscut intre noi, mereu aceleasi figuri simpatice pe care le tot intalnesti pe la tot felul de activitati ale comunitatii velo. e clar ca bicicleta prinde aripi si se apropie in stil concurent de simbolul urban national, saorma.

20 marite 2011 - baneasa & fortul 3 otopeni

2011-03-20T21:20:00.000+02:00

vreau sa ating 2 puncte. unul este acela ca, da, asa cum se vede, m-am intors.. scriu din nou. da. n-am murit cu toate ca mi-am dat toata silinta. anul 2010 a fost naspa din punct de vedere MTB si viata personala. mult noroi si ploaie in ambele :) dar ca sa inlatur ipoteza ca poate as fi innebunit sau ca as fi stat inchis prin vreun sanatoriu pana acum, aduc publicului la cunostinta faptul ca m-am apucat serios de escalada & bouldering si recomand tuturor sa incerce macar. blogul ramane despre MTB, caci despre catarat nu am ce sa scriu, dar imi place sa vorbesc... si vorbesc mult, pe bune :)

una peste alta, am izbutit sa trec kilometrajul peste 4000km pana la sfarsit de an 2010 (sunt inclusi si cei 1700 din 2009). m-am delectat cu ture prin imprejurimile Bucurestiului, concursul de la Medias si Prima Evadare, un pic de Bulgaria (Roussenski Lom, ca sa fiu mai precis), niste Ciucas (mai mult masivul si mai putin berea), un pic de Poiana Brasovului, iesirile organizate de BikeExpert la Cernica... clasicul acasa job si inapoi acasa.. etc etc. hai ca n'a fost rau pana la urma.. mult noroi.

2011 a inceput cu o tura pe zapada la padurea cernica si inca vreo 5 prin parcurile din bucuresti.. tot pe zapada. ca un ghiocel, am luat-o din martie cu bicla la birou, imediat au inceput si turele de weekend. si uite asa ajung la punctul 2, tura de astazi

daca stiam ce vant puternic o sa bata, semnam rapid un contract de advertising cu astia de la Taft. bineinteles, vantul a batut mai mult din fata (sau cel putin asta a fost senzatia mea, pentru ca am tendinta sa vad partea nasoala a lucrurilor.. ?!)
m-am intalnit cu 2 prieteni in herastrau si am pornit cu ideea ca ramanem prin parcurile din bucuresti. dar asa cum pofta vine manacand, si cheful vine pedaland.. rezulta ca in nici o ora eram la padurea baneasa. loc in care ne intalnim cu inca 3 biciclisti care tot spuneau ceva de un fort. io stiam cam despre ce e vorba, ca, printre altele, sunt si fotograf si vreau sa le vizitez pe toate. subconstientul meu a hotarat sa stam cu ei ca sa vedem si noi fortul. constientul e mai complex, lucreaza pe mai multe foi de varza... aveam vreo 10 posibilitati in curs de evaluare.. in fine.. pana la urma am ajuns la fort cu totii, 6 la numar. am aflat cu aceasta ocazie povesti dintre cele mai inspaimantatoare, cum ca in urma cu o saptamana, intr-o alta tura MTB, o fata ar fi cazut in apa stransa la fundul fortului si ar fi trebuit sa isi puna hainele la uscat in stil protap la un foc amenajat. pentru ca imi place sa las suspansul la sfarsit, apa de pe fundul fortului era inghetata la suprafata si parea a fi ciment.. cand s-a rupt insa, realitatea a fost alta.. avea vreo 50cm adancime, masurat astazi cu instrumentul omologat de biroul international pentru masuratori.. batul.
am schimbat cateva vorbe, ca intre oameni (chiar daca suntem biciclisti, tot din oameni ne tragem), am mai ras am mai glumit, ba o poza ba un strans de maini si schimb de apelative.. pentru a ne intoarce spre casele noastre.. mai impreuna mai separat.
padurea se prezinta bine, promitator in conditiile in care nu ajunge vreun tsunami si pe la noi :( n-ar fi exclus..
anul asta am hotarat sa invoc soarele

2 mai 2010 - Mogosoaia - Buftea

2010-05-02T22:45:00.001+03:00

[story under construction]

Bike route 473852 - powered by Bikemap

23-feb-2010 aniversare!

2010-02-23T13:45:00.002+02:00

Se implineste un an de cand mi-am luat bicicleta noua.
Intr-un an de zile am facut aproape 2000km pe bicicleta. Anul asta sper macar sa dublez norma (mai ales ca s-a dublat si distanta acasa-serviciu).

Acum, cateva persoane probabil s-au intrebat "De ce nu mai scrie Slakter pe blog?!"
Traiesc, respir, majoritatea semnelor vitale sunt ok. Le mai verific din cand in cand.
Bicicileta mea a stat mai mult garata iarna asta, anul 2009 incheindu-se cu cateva iesiri la padurile din imprejurimile Bucurestiului, cateva plimbari prin oras.. si cam atat. Am si poze, dar nu le arat, va trebui sa ma credeti pe cuvant.
Anul 2010 a inceput prin inaugurarea biclei mele pe zapada, incheiata fortat cu probleme tehnice (caseta butucului nu a fost conceputa sa lucreze la temperaturi sub-zero si scapa la demarare). Conditia fizica mi-am mentinut-o intre cei 4 pereti ai salii de fitness pe care o mai frecventez, deci sper sa nu imi ia prea multa vreme sa revin la nivelul de antrenament pe care l-am dezvoltat anul trecut.

Zilele astea probabil voi reincepe sa folosesc bicileta zilnic si probabil intr-un viitor relativ apropiat voi reincepe cu drumetii si concursuri.

31-Oct-2009 - Eco Biking Cernica

2009-11-09T20:00:00.001+02:00

De ce "Eco Biking"?
Pentru ca evenimentul a inceput dis de dimineata cu o actiune de ecologizare, ce a constat bineinteles in strangerea gunoaielor din zona desfasurarii concursului.
Pe la orele 10:30 ne-am facut si noi aparitia, am mers la locul pentru inscrieri si ne-am pregatit pentru concursul MTB.

Startul a fost intarziat din diferite motive, insa undeva pe la ora 12:20 eram toti pe biciclete pedaland in goana pe circuitul special amenajat si marcat pentru concurs.

Pentru multi participanti, a fost o iesire pentru relaxare, o oportunitate de a admira peisajele toamnei si de a face poze. Eu am presarat si un pic de spirit competitional in toate astea, deoarece a fost a doua competitie la care am participat anul asta si cel mai probabil ultima. Deci am avut destule motive si resurse sa trag tare :D

Cu toate ca intentiile marete existau, frigul si asteptarea de dinainte de start mi-au cam luat din elan. Dupa 15 minute in cursa m-am incalzit, mi-am revenit in ritm si am mers perfect.
Am observat ca erau multi care mentineau o viteza moderata, insa dupa ce am vazut pozele de la Duatlon Cetatea Brasovului si am recunoscut figuri si bicle comune, mi-a fost destul de clar ca multi isi pastrau fortele pentru acesta din urma, care era programat pentru duminica, 1 noiembrie, a doua zi dupa Eco Biking.

Revenind la cursa, impresiile formate au fost numai de bine. Nu au existat evenimente neplacute, cei mai multi dintre participanti au dat dovada de fair-play, organizarea si arbitrajul au fost impecabile (aici intra si marcarea traseului, oamenii de pe traseu, punctele de alimentare)

A fost o cursa scurta, chiar si la categoria pro au fost doar 5 ture (aprox 60km), iar la categoria amatori 2 ture (25km), tinand cont ca diferentele de nivel au fost aproape insesizabile. Astfel ca pana la finalul celor 2 ture nu am simtit nevoia sa ma opresc sau sa ma alimentez. Drept urmare, am carat dupa mine 2 bidoane de apa aproape degeaba :)

Spre finalul cursei, uitandu-ma la ciclocomputer si vazand ca mai am doar 5 km de parcurs, am realizat ca mai aveam ceva resurse si ca efortul depus pana acum nu a fost tocmai intens. Asa ca au urmat cei 5 km in care am depasit ca pe banda rulanta. Cred ca aici am castigat cel putin 6 pozitii. Spre deosebire de ceilalti, ultimul depasit se pare ca a avut simtul competitiei in sange si m-a urmarit pana la trecerea liniei de finish, storcand din mine pana si ultima picatura de energie :)) Nu am apucat sa-l intreb daca a avut intentia sa ma depaseasca, insa sunt sigur ca la un moment dat cand ii simteam respiratia in ceafa, ciclocomputerul arata peste 30km/h :D

In fine, am terminat cursa cu o bautura energizanta marca Sponser, o banana, un baton si fuga repede la masina ca incepeau sa apara cruste de gheata pe mine (exagerez)

Am stat apoi pana la ora 17 pentru premiere. Dat fiind faptul ca au participat foarte putine fete la concusul asta, toate au castigat un loc pe podium, astfel am reusit sa plecam si noi cu o diploma de premiere de acolo :D

Si... membrii echipei de soc:

2009-Oct-10 Manastirea Caldarusani - Snagov

2009-10-11T14:39:00.006+03:00

In ultima vreme m-am tot antrenat pentru maratonul bucurestiului (a.k.a. MIB), deci nu prea am mai avut timp pentru bicicleta. Totusi, am zis ca ar fi cazul sa-mi potolesc setea cu o tura de relaxare impreuna cu cativa alti prieteni si asa ca am ales padurea de la Snagov.

Bike route 334488 - powered by Bikemap

O sa las mai mult pozele sa vorbeasca. Pe scurt, vremea a fost potrivita (nu soare, nu ploaie, nu frig, nu canicula), am recrutat doua persoane noi, ne-am amuzat copios pe tot felul de subiecte, am facut si o pana de cauciuc si am mers cat se poate de incet (repet, a fost tura de relaxare!).

...si pozele cu copyright:

2009-sep-27 Comana tour retake

2009-09-27T20:00:00.002+03:00

mersul pe bicicleta face picior frumos ;-)

2009-09-24T10:09:00.007+03:00

Acest filmulet este un medicament indicat in mod special celor care, indiferent de varsta, au fobie de miscare si iubesc sa stea blocati cu masina in trafic la cozi interminabile sau sa se inghesuie ca sardinele in conserva prin mijloacele de transport in comun, atat celor care sunt predispusi sau nu vor sa fie infectati cu aceasta boala, care de altfel este considerata genetica pentru majoritetea romanilor si molipsitoare pentru ceilalti. Se recomanda administrarea acestui medicament de cel putin 3 ori pe zi pentru adulti si de ori de cate ori estr posibil pentru copii, pana cand se observa aparitia unei ameliorari ce consta in folosirea frecventa de catre pacient a mijloacelor de deplasare ecologice, econimice, eficiente, benefice pentru sanatatea pacientului, care nu polueaza fonic si nu emana noxe, nu opreste in statii, nu sta la semafor, nu iti trebuie abonament, nu platesti taxe, nu ingrasa, iar restul argumentelor le veti gasi in continutul acestui filmulet. Vizionari placute!

2009-Sep-20 - Bucuresti-Comana si retur

2009-09-20T18:59:00.013+03:00

Ca sa inlatur orice banuiala si sa va scap de zile intregi de investigatii, recunosc de la inceput ca aceasta tura a fost de fapt un antrenament pentru Bucuresti MTB Maraton, etapa I.

Zvonurile indica faptul ca maratonul se va tine in zona padurii Comana. Alte zvonuri indica faptul ca m-am dus acolo ca sa cercetez zona si sa fiu inaintea tuturor. Wrong! :D Naiba stie unde va fi organizata competitia, eu trebuie sa ma antrenez si nu am timp de stat pe ganduri. Daca o sa ma razgandesc de un numar impar de ori, o sa particip la tura de 50km, daca o sa ma razgandesc de un numar par de ori, particip la 100km... cert e ca o sa particip! >:)

Am ales tura aceasta pentru ca ma bate rau gandul sa particip la proba de 100KM... insa pana atunci mai e. Iata si harta + profilul turei de astazi, bikemap made bineinteles:

Bike route 319071 - powered by Bikemap

Bun, e ora 9 si plecam de acasa.

Ca o mica paranteza: pentru cei care se uita doar la poze, sunt foarte putine si sunt ceva mai jos. Inchidem paranteza.

Drumul pana la iesirea din Bucuresti a fost scurt si a trecut aproape neobservat si fara incidente. Imi aduc aminte printre picaturi ca mergeam cu medie de 25km/h.
La iesirea din Bucuresti, un pumn in plex din partea militianului care dirijeaza circulatia in aceasta dimineata aparent linistita de duminica. Citez:
1."Nu aveti voie pe aici"
2."Nu ma intereseaza cum ajungeti la Comana"
3."Voi nu stiti ce spune ordonanta? ca biciclistii nu au voie pe drumurile europene?"
4."Bine, luati-o pe trotuar, dar sa nu aflu ca ati calcat pe asfalt"
5."O sa treaca Basescu pe aici"

Mda... era suficient sa treaca direct la punctul 5... am mers oricum mai departe pe drumul lui european. Iar daca prin absurd va citi blogul asta, o sa afle ca acolo unde nu era trotuar, sau unde era blocat trotuarul, am mers fix pe asfaltul lui de drum european! Si ca am mers cu masina pe contrasens pe Victoriei. Si ca imi face o placere diabolica sa trec pe rosu, indiferent de mijlocul de deplasare folosit. Nu mai zic de traversarea prin locuri nepermise, incalecarea marcajului continuu cu toate cele 4 roti ale masinii, depasirea coloanei ce stationeaza la semafor, mersul in spatele ambulantei aflate in misiune, neacordarea de prioritate soferilor dupa criteriul 'nu mi-a placut mecla sau masina lui', neacordarea de prioritate pietonilor ce traverseaza pe la trecerea de pietoni semnalizata si marcata corespunzator, comportament ostentativ fata de ceilalti participanti la trafic cu precadere la taximetristi, femei si cocalari, depasirea limitei de viteza cu 50km/h in Bucuresti. A, si partea cea mai tare e ca nu m-a oprit niciodata politia... nici macar pentru un control de rutina.

Continuam... Trecem astfel de comunele Jilava si 1 Decembrie. Ajungem la Adumatii Copaceni unde SURPRIZAAA!! drumul european are un sector nou neinaugurat pe care nu ne putem abtine sa nu facem cateva ture... asa de-ai naibii... ca nu ne da voie ordonanta!

O luam inapoi si revenim pe ruta prin Comuna Adunatii Copaceni (sau Afumatii? ca dadeau foc la ceva sigur). Cam nasol drumul pe aici... ai loc pe acostament, intre marcajul cel mai din dreapta si marginea asflaltului, fix de o roata de bicicleta. Inghit in sec, imi fac cruce ca sa o am gata facuta si trec la pedalad. La iesirea din comuna avem surpriza sa vedem si unde ducea sectorul de drum european neinaugurat... era o ruta de ocolire a comunei... deja ne gandeam ca Basescu venea acolo ca sa participe sau poate chiar sa inaugureze drumul respectiv. So what?

Dar nu trece mult timp (inca 15-20 min) si ajungem la Calugareni... unde politistii isi stingeau palariile incinse de emotiile ca "VINE COLOANA LU' BASESCU BAA!! PA DREAPTA BAA!!"
Ma rog, trag pe dreapta, ma oftic ca pierd 2 minute foarte importante din viata mea pentru nimic si astept sa treaca.
A trecut si coloana oficiala, continuam si ajungem la intersectia care da spre satul Mihai Bravu. Drumul pana acolo incepe sa devina palpitant, cu urcari si coborari, un asfalt bombardat de rachete si meteoriti, de parca mergi pe off-road, nu alta.

Tot ce v-am povestit pana acum a durat cam 1h:30min.

In satul Mihai Bravu imi iau o bautura energizanta, si plecam repede ca sa dea bine la viteza medie. In sfarsit ajungem in zona padurii. Aici atmosfera e una aproape familiara. Drumul seamama putin cu cel din Valea Dambovitei, din turul pietrei craiului. Avansam spre intrarea in padure, unde deja apar baltile ramase de la ultima ploaie. Incercam sa le ocolim prin padure pe un drum paralel cu cel principal, dar ne e teama de crengile cu tepi de pe jos, asa ca alegem varianta aquamagic.
De bine de fugeam de crengile cu tepi, unul dintre noi (mai conteaza care?) isi ia o teapa direct in cauciuc si... fssss PANA. Stam sa schimbe camera si o luam la goana.

Ajungem si in satul Vlad Tepes fara evenimente speciale, apoi in Comana.

Era o vorba (si daca nu era, o inventez eu acum): de ce credeai ca ai scapat, aia te va urmari toata viata. Ati ghicit... coloana domnului presedinte Basescu. Ea era!! acolo.. si nelipsita multime care mai de care mai colorata si mai bronzata, cu SUV-uri si mertane parca desprinse din filmele cu mafioti. Si toata blasfemia asta tocmai in fata Manastirii Comana. Nu ca as fi tinut neaparat sa o vizitez. Sigur voi mai avea ocazia. Dar de ce tocmai azi?! Mi-am ales si eu o zi la intamplare si exact in ziua aia... BOC! (nu ministrul... (ce nume au si astia! nu mai poti face o onomatopee)) o ditamai multime, intr-o ditamai aglomeratia, coloane oficiale, politisti, cu ordonantele lor cu tot, Basescu mot. Macar de il vedeam si eu sa ne facem o poza impreuna. Tocmai imi cumparasem la aparat un BlitzKrieg taman ideal pentru ocazia asta.
Raspunsul la toata aceasta tevatura, era scris mare pe un banner deasupra multimii: 20 septembrie, ziua satului Comana...

Asa deci, ce ar fi sa lasam oamenii sa se distreze? si am plecat cat se poate de repede din Comana.

Obiectivul urmator: Celtic Village! Intr-o lunca au fost amenajate niste pontoane de acces la un ansablu de constructii vechi realizat din stuf si stalpi de lemn. Zona respectiva e considerata rezervatie inca din anul 1994, deci nu va faceti griji ca nu veti gasi acolo barci cu motor (sau cel putin asa ar fi normal). Pt dependentii de poze am si o veste buna! Aici ne-am adus aminte ca, in ciuda faptului ca nimeni nu a venit cu un aparat foto mai rasarit, avem totusi 3 (trei!) megapixeli la telefon! Uite ce poze frumoase nu ne-au iesit:

Ne-am intors inapoi in padure si am continuat spre drumul principal pe care am trecut cand am mers initial spre satul Vlad Tepes.
Drumul e plin aici de crengi, atat cele de pe jos cat si cele care te izbesc direct in mecla si pe brate atunci cand treci pe langa sau pe sub ele. Frunzele toamnei nu au lipsit de pe jos. Si nici acele cateva gunoaie care m-au linistit, facandu-ma sa inteleg ca nu am nimerit din greseala in Bulgaria la hotii de organe, sau eventual pe insula din serialul Lost. Era doar Romanica noastra, asa plina de gunoaie cum e ea. PS: In zona asta nu a facut nimeni pana.. mare minune!

Odata ajunsi la drumul pe care am venit, mare lucru nu s-a mai intamplat. Pe mine m-a ajuns oboseala pe la km 70 al turei, cand tocmai ieseam spre grandiosul, inegalatul si preaveneratul Drum European. Daca la venire vantul ne-a batut mai mult din spate si aveam forte proaspete, acum la intoarcere totul era pe dos. De aici media de viteza a scazut treptat pana la valoarea de 19.4km/h. Au fost portiuni in care din cauza vantului si a urcarii nu reuseam sa trec de 11-12 km/h. Drept bonus pentru efortul depus am primit la pachet si o pereche nou nouta de carcei pentru ambele picioare! Cine nu si-ar dori vreodata asa ceva? :)

Pe drum (inclusiv la venire) ne-am tot intalnit cu o gramada de biciclisti, a fost chiar si un grup de peste 10 biciclisti la un moment dat; ne-am salutat, ne-am urat de bine. Chiar mai mult decat atat, am avut amabilitatea sa acompaniez un biciclist care injura un sofer handicapat de tir. Mai tineti minte ca va ziceam de fasia aia de asfalt ce reprezinta acostamentul drumului din comuna Adunatii Copaceni? Amicul nostru biciclist, care venea din sens opus noua (adica dinspre Bucuresti) si-a luat 1km de claxon de la un sofer de tir care nu avea loc saracul.. de un biciclist care mergea lipit de marginea acostamentului nu avea el loc... am avut grija sa ii dam si noi, nu 1km, ci atatia km de injuraturi cat sa ii ajunga chiar si pentru nepotii nepotilor lui de sofer idiot de tir (fara generalizari! da?!). Cum zicea si Vacanta Mare in vremurile bune... l-am bagat in ma-sa cu tir cu tot, am facut-o parcare de tiruri.

La ora 3:45 eram inapoi de unde am plecat, adica in sudul bucurestiului.
Datele din ciclocomputer ziceau asa:
Trip time: 5:19:02
Trip distance: 102.7
Average speed: 19.4
Max speed: 46.2

Facand o matematica simpla, ne-am permis confortul de a face pauze insumate de aprox. 1h:25min (cu tot cu alea 2 minute, ca sa treaca dom'le coloana)

Va doresc si voua macar aceeasi experienta, daca aveti de gand sa (re)faceti aceasta tura!
Bye!

30-Aug-2009 Geiger Mountain Bike Challenge - Sibiu

2009-08-31T08:00:00.006+03:00

GMC = Geiger Mountain Bike Challenge 2009

Bike route 285954 - powered by Bikemap

Am ajuns de sambata in Sibiu pentru sedinta tehnica ce se tine in zona de start a competitiei la ora 18:00. De indata ce intram in posesia numerelor de concurs, a chip-ului de inregistrare samd ne uschim pentru o tura pe bicle prin Sibiu.

Seara punem la punct bicicletele, ne refacem rezervele de carbohidrati si de somn, iar cu asta am terminat ziua.

Bineinteles ca ne trezim inainte sa sune ceasul, si bineinteles ca ajungem la start cu o ora mai devreme. Emotiile isi fac simtita prezenta, chiar daca nu toata lumea recunoaste asta ;)

Multimea de biciclisti adunata pentru startul competitiei m-a fascinat. Nu am crezut ca pot vedea vreodata in Romania atatia biciclisti la un loc, cu biciclete si echipamente cat mai profesionale si cu atata spirit de competitie. Cu atat mai mult, nu credeam ca voi ajunge sa particip eu vreodata la un asemenea eveniment.

Inainte de a se da startul:

La 1 minut dupa start:

Restul imaginilior de la start si din timpul competitiei sunt aici

Tinand cont ca in tura de antrenament nu m-am descurcat deloc bine, am venit la concurs ceva mai pregatit. Antrenamentul a constat in sedinte zilnice a cate 2 ore prin parcul Tineretului din Bucuresti, in care am inclus toate urcarile abrupte pe teren accidentat.. si nu numai. In ultima zi de antrenament, Joi, am facut aceeasi sedinta in doar o ora (double speed), axandu-ma pe cele mai dificile urcari.
Pe scurt, rezultatul final de la Sibiu a fost de 6h45m in conditiile in care exact cand ii dadeam bice pe coborare, m-a prins ploaia. Ce a fost dupa, calvar.

Printre alte intamplari, la inceputul cursei, undeva dupa primii 10 km, am reusit sa ma abat de la traseu alaturi de inca aproximativ 10 alti participanti. Tind sa arunc vina pe arbitrul care vorbea la telefon si flutura un steag intr-o directie imprecisa. Mai mult decat atat, nici nu a avut gura sa strige cand a vazut 10 oameni intrand pe alta ruta. In rest, organizarea a fost ireprosabila si am numai cuvinte de lauda pentru munca depusa la marcarea cat mai vizibila a traseului si pentru arbitrii care chiar si-au facut datoria.

Dupa toata balaureala am revenit pe traseu cu 15 minute intarziere. Asta cu toate ca nu am mers mai mult de 200m fara sa vedem marcajul, am nimerit o coborare abrupta pe care trebuia sa o facem si retur.

Am ajuns cu bine la primul punct de alimentare unde am incercat sa stau cat mai putin (1-2 minute). De aici incepe urcarea prin padure, unde am incercat pe cat posibil sa merg cat mai mult pe bicicleta, iar daca trebuia sa fac pushbike, o faceam intr-un ritm cat mai alert, fara oprire. Ultima bucata din aceasta lunga urcare a fost cea mai dificila. Aici am fost nevoit sa opresc pentru un snack rapid si sa imping bicicleta pana in varful Magura.

Aici deja vremea da semne de ploaie. Fara a ezita incep coborarea pe prima panta abrupta marcata pe harta cu risc de accidentare. Din cauza denivelarilor si a coborarii abrupte, bratele imi sunt deja amortite. Reusesc intr-un final sa ajung in zona de coborare in conditii de siguranta cand aud primul tunet. Nu avansez nici macar 500m ca deja ploaia isi face aparita si ma lasa fara aderenta si frane. De aici orice speranta de a ma incadra in cele 5 ore imi este spulberata. Mai aveam 50 minute la dispozitie sa ajung inapoi, iar eu cobor in ritm de melc. Pe tot parcursul ploii am mers alaturi de 2 alti participanti, in ideea in care orice iesire in decor putea sa se termine tragic.

Si daca ploaia nu era suficienta, inainte de al 2-lea punct de alimentare incepe a doua coborare cu risc mare de accidentare. Nu stiu daca eram in stare sa o cobor pe bicicleta in conditii uscate, insa acum cand tot pamantul de pe jos s-a transformat in mocirla iar eu alunec la fiecare pas, sunt sigur ca numai de bicicleta nu aveam nevoie. Totusi ma bucur ca nu trebuia sa urc pe drumul respectiv. Fara a mai da pre multe detalii, care sunt oricum ingropate in namol pana peste cap, va asigur ca am trecut si de partea asta. Intre timp ploaia s-a domolit, nu a ramas decat mocirla.

Ajung la punctul de alimentare, o banana, un baton, o bautura energizanta si am plecat.

Bucuria nu dureaza prea mult, pentru ca o zona asemanatoare cu ultima coborare, se iveste in zare. Problema e ca de data asta trebuie sa urcam. Urcarea s-a facut in stilul 1 metru inainte 10 inapoi. Am facut matematica si tot nu stiu cum am reusit sa trec de portiunea respectiva.

Ajung intr-un final in ultima parte a traseului, 100% coborare. La fel, bucuria nu dureaza prea mult, pana reusesc pentru a doua oara sa ratez marcajul, de data asta din vina mea. Ma orientasem dupa alti participanti care gresisera traseul la randul lor. Din fericire m-am prins repede si in 5 minute eram inapoi pe drumul bun. Sau poate ca nu era atat de bun drumul tinand cont de faptul ca mergeam cu juma de joata cufundata in apa si namol... trecand peste asta, mi se blocheaza rotile. Incerc sa fortez bicicleta sa inainteze... nimic. Namol combinat cu iarba combinat cu franele si cu angrenajele bicicletei. Pasul urmator: deznamolirea biclei. Dupa ce am terminat, parca a inceput sa mai mearga. Dadeam la pedale ca sa nu se opreasca bicicleta pe coborare... am trait sa o vad si pe asta. Si cum mergeam eu tot asa, dau de alta zona mocirloasa prin care m-am dus ca berbeleacu pana s-au blocat din nou rotile... si aici atat a fost. Norocul meu ca eram la un pas de raul Sevis in care deja alti participanti erau opriti pentru a oferi bicicletelor o baie revigoranta pe cinste.

De aici nu mai era mult pana la final, insa ceasul era trecut deja de 16:00. Din cauza stadiului avansat de mocirlozitate, bicicleta mea avansa la vale de parca mergeam la deal. Pe un drum pe care nu trebuia sa scad sub 30km/h, eu mergeam cu 10-15 km/h. Deja ma ajungeau din urma cei de la proba de 95 de km iar eu cu toata stima le faceam loc sa treaca, altfel isi faceau ei :)

Ajung dupa 6h45m la finish unde am fost aclamat si unde am primit tricoul meu, diploma mea si o clatita.

A fost primul meu concurs MTB, am plecat de acolo cu sentimente pozitive si cu gandul de a ma reintoarce mai bine pregatit. Obiectivul meu a fost sa imi formez un punct de referinta pentru conditia mea fizica. Concluzia e ca mai am de muncit si e musai sa acord mai multa atentie antrenamentului general (nu doar inainte de evenimente).

PS: dupa ce am curatat bicicleta de noroi am constatat ca unul dintre sabotii de frana de la roata din spate era mutat de pe pozitia initiala, sabotandu-mi in mod constant deplasarea libera a rotii! (outrageous). Lantul si angrenajele nu mai aveau pic de ulei, ceea ce facea simplul pedalat o adevarat provocare. Am scos o gramada de fire de iarba din angrenaje, butuci, frane samd.

See you next time GMC!

2009-Aug-23: Tura antrenament pentru GMC

2009-08-24T08:00:00.004+03:00

GMC = Geiger Mountain Bike Challenge 2009

Am ales sa particip la competita asta mai mult din dorinta de a gasi un punct de reper pentru conditia mea fizica. Dar mai intai trebuie sa mai lucrez un pic la conditia fizica, asa ca am facut o tura de antrenament in zona Magura-Moeciu-Pestera-La Table-Prapastiile Zarnestilor si inapoi in Magura:

Bike route 292292 - powered by Bikemap

La Geiger MTB Challange ne-am inscris la proba de amatori (45 km, diferenţă de nivel 1350 m, timp limită 5 ore.). Traseul de astazi reproduce cat de cat conditiile de la competitie, astfel ca ne-am propus si noi sa terminam tura tot in 5 ore.

Stiam de surprizele ce ni le rezerva potecile si drumurile din zona de est a Pitrei Craiului. Astfel ca la sfarsitul turei am avut senzatia ca am urcat intr-una, cu toate ca profilul turei spune alta. Singura coborare mai serioasa a fost in zona Prapastiilor Zarnestilor, unde bolovanii de pe jos ne impiedicau sa prindem viteze mai mari de 35km/h.

Informatiile finale din odometru spuneau:

Time: 3:47:16 - fara a pune la socoteala pauzele, totalul depasind 5 ore.
Trip lenght: 31.6 km - da, m-am oprit dupa coborarea prin prapastii din cauza unor arsuri ciudate pe piept (tricou ud + vant rece, oboseala)
Average: 8.3 km/h - slabut, veti afla si de ce
Max: 40.5 km/h - cred ca in zona cu asfalt din Moeciu

Plecarea din Magura s-a petrecut undeva pe la 9:40. Intr-o jumatate de ora admiram deja Moeciu de la inaltime, urmand ca in 10 minute sa ajungem in Moeciu

De aici incepe partea grea, urcarea spre Pestera. Aer cald + umezeala, parca nici eu nu eram tocmai odihnit. Printre altele, am inceput de ceva vreme antrenamentul pentru Maratonul Bucuresti 2009, iar cele 2 zile de pauza de dinaintea turei nu m-au ajutat prea mult sa-mi revin.
Drept urmare, pushbike-ul a dominat.

Ajungem cu chiu cu vai la Pestera, unde stiam ca urmeaza sa trecem printr-o vale. Ma bucur la inceput pentru cateva minute de coborare, insa inevitabil trebuie sa urcam inapoi prin pasuni ingradite, la stilul 'din poarta in poarta'. Niste oameni de prin zona au avut amabilitatea sa ne explice cum sta treaba cu tranzitarea zonei respective, deci nu am avut probleme din punctul acesta de vedere. Problemele au constat in dificultatea cu care am avansat, fiind deja obositi, am impins la biciclete pana la refuz. Probabil nu as fi reusit sa urc pe bicicleta nici daca eram extrem de odihnit. Ce e clar, viteza cu care am urcat aici a avut cea mai mare pondere in viteza medie.

Ajungem intr-un final pe o portiune pe care am mai parcurs-o intr-o tura anterioara. Mai avem un pic de urcat, si suntem in varf.

Obiectivul urmator: La Table. Dupa o scurta pauza ii dam bataie la vale si ajungem pe o zona comuna cu Turul Pietrei Craiului. Poate si din cauza ca suntem mai aproape de aripa protectoare a masivului, iar soarele nu ne mai bate in cap chiar atat de direct, portiunile de urcare au devenit parca mai simple si imi permit din nou luxul de a pedala la deal.

Trecem de zona prin padure, cu noroaie, balega si trunchiuri de copac cazute la pamant. Intalnim de asemena si un grup mare de cataratori campati in zona de pascut; putin neinspirat tinand seama vacilor ce rumegau de zor iarba de sub corturile lor.

Ne apropiem de Prapastiile Zarnestilor.

Pe mine ma ajunge oboseala din urma, drept urmare raman mai in urma cu oboseala cu tot si renunt la ultima parte de urcare dintre Zarnesti si Magura.

Concluzia: ca sa fac fata la Geiger MTB Challenge, voi avea nevoie de o saptamana intensa de antrenament pe bicileta in parcurile din Bucuresti. Mai greu cu simularea dificultatii impuse de urcarile lungi si abrupte de pe munte.

25 Iulie 2009: Podul Dambovitei - Dambovicioara - Sirnea

2009-07-26T10:00:00.001+03:00

Bike route 252456 - powered by Bikemap

Dupa o absenta indelungata mi s-a facut dor sa mai postez ceva pe blogul asta, drept urmare am luat situatia in mana si am mers cu biclele pe munte. Sau parca era invers...

Suntem in toiul verii, canicula ne topeste pe zi ce trece... asa ca am plecat cu speranta ca aerul curat de munte va aduce un plus de valoare pedalatului. Am ales un traseu tip circuit de 40km intr-o zi insorita prin Cheile Dambovioarei.

La ora 11:30 am plecat din Podul Dambovitei pe drumul asfaltat ce duce spre pestera Dambovicioara

As fi pedala toata ziua asa, o urcare lina si foarte racoroasa. Ajungem relativ repede la drumul care urca spre satul Ciocanu, o cotim la dreapta pe drumul asta si pedalam... pedalam.. pedalam.. pana ne ajunge oboseala si dogoarea soarelui. Alegem asadar un loc bun de odihna la umbra unui copac.

A trecut o ora de cand am pornit, urcarea a devenit dificila in combinatie cu caldura ce pare sa se intensifice. Termometrul de la odometrul meu arata deja 31 grade (28 la umbra). Mai avem ceva de urcat, asa ca mergem mai departe.

Deja incep portiunile ce impun urcatul pe langa bicicleta.

Profitam de peisaj si luam o pauza binemeritata. Insa nu prea lunga pentru ca mai avem un pic de urcat si au trecut deja 2 ore de la start.

Ultimele pregatiri:

Nu dupa mult timp am avut parte si de primul (si singurul) abandon de pana acum. E vorba de amicul nostru nou cooptat, care si-a achizitionat de curand o bicicleta suparata (CUBE LTD, frane pe disc hidraulice, angrenaje Shimano Deore XT etc). Acesta s-a intors pe unde am urcat deoarece avea cateva probleme personale de rezolvat. In plus, nu avea nici antrenamentul necesar sa termine tura intr-un timp bun.

Suntem deja foarte aproape de momentul in care nu mai avem de urcat. Traseul nostru este marcat cu triunghiul rosu. Trecem pe langa o crescatorie de struti, apoi ajungem la o rascruce unde ne separam din motive de confuzie. Traseul marcat intra intr-o zona delimitata cu un gard si cu poarta la intrare. Deschidem poarta, intram, continuam traseul si suntem luati din urma de cei 3 membri ai grupului nostru, aparent mai bine pregatiti, care au luat-o aiurea pe varianta nemarcata si acum trebuiau sa urce prin balarii ca sa revina la itinerar.

Drumul pe care am venit noi. Cei care s-au abatut de la traseu au aparut de undeva din spatele dealului din stanga.

In 10 minute am ajuns sus. Gata, de aici nu mai urcam. Ne permitem si noi luxul unei pauze mai lungi.

Am pornit pe drumul spre intoarcere. Pe la jumate am intrat pe o portiune comuna cu Turul Pietrei Craiului, portiune care de altfel este si ultima parte a acestui circuit. Aici am avut parte de doua mari surprize.. sau chiar trei :) Ne-am intalnit cu un grup format din 2 biciclisti care faceau Turul Pietrei Craiului si care spuneau ca au auzit de noi prin intermediul unui blog (care altul?...). Mai jos putin ne-am intalnit cu un grup de aproximativ 20 de motociclisti, acestia aveau intentii marete, insa bolovanii de pe drum nu le-au permis inaintarea si au fost nevoiti sa se intoarca. A 3-a surpriza a fost sa ne intalnim la 5km distanta de final cu membrul grupului de care spuneam mai devreme ca a abandonat. Si inca o surpriza a fost faptul ca am ajuns la destinatie teferi si nevatamati!

La 17:30 eram inapoi de unde am plecat. Cu alte cuvinte (ce ne faceam daca nu existau si alte cuvinte?!) am parcurs circuitul in 6 ore si cateva zeci de grade celsius!

12 roti in 12 ore - Turul Pietrei Craiului

2009-06-10T22:36:00.022+03:00

In stransa legatura cu un post anterior, ne-am intors in Zarnesti pentru o noua tentativa de a cuceri masivul Pietrei Craiului. Sau macar sa-i dam un ocol complet. In drum sunt doua pesteri mari (Pestera Ursilor si Pestera Dambovicioara), mai multe chei (Dambovicioarei, Brusturetului, Prapastiile Zarnestilor). Plecam din Zarnesti, prin Plaiul Foii, o urcare dificila prin Plaiul Mare pana la 1400m de unde se coboara abrupt spre drumul forestier ce duce la Dambovicioara, apoi prin cheile Dambovicioarei ne indreptam spre locatia "La Table" de unde intram in Prapastiile Zarnestilor cu destinatia Zarnesti.

Bike route 172240 - powered by Bikemap

Clasica plecare matinala din Bucuresti. Lasam in spate nori de ploaie, fulgere, tunete si averse interminabile, ca sa ajungem in formatie de 4 la Zarnesti unde e soare, cald si bine. Tot acolo ne-am completat grupul cu inca 2 buni si deja celebri amici din Brasov. Dupa calculele mele verificate pe indispensabila numaratoare, am dedus un total de 6 participanti.

9:30 AM - decolarea.

In drum spre Plaiul Foii

Si celebra casuta (de doua ori celebra, tinand cont ca nu e prima oara cand pun imagini cu ea)

Initial am crezut ca ne va prinde o ploaie sora cu bau-bau. Dar am venit sa facem ce ne-am propus, nu sa ne smiorcaim. Si oricum, intr-un final de abia au reusit cativa stropi minusculi de ploaie sa ma atinga.

Plaiul Foii, consultam harta + Ne benoclam la goliciuna Craiului.. la propriu!

Don't worry, ajungem si acolo

De aici incepe bucata de traseu pe care am ratat-o in prima tentativa

Poate daca nu am fi trecut prin calvarul din prima tentativa, urcarea asta ni s-ar fi parut imposibila

Oricum ar fi fost, am avut o motivatie foarte buna ca sa urcam cat mai repede. Eram o prada lenta si viabila pentru mustele care roiau prin zona. Si nu stiu cum se facea, dar tot timpul ultimul din pluton era cel mai afectat de efectul mustelor zumzaitoare; se ducea o adevarata lupta pentru penultimul loc! Iar mare parte din efort l-am depus incercand sa alungam mustele din jurul nostru. Ah, era sa uit: bomboana de pe coliva a fost faptul ca nu a fost unul care sa nu aiba balega de vaca pe roti... bucuria mustelor! Si a noastra, pentru ca, nu dau nume, cineva a reusit sa ne conviga ca dintre toti rahatii de pe lumea asta, rahatul de vaca miroase cel mai bine. Si intradevar, fiecare dintre noi trebuie sa fi cunoscut multe tipuri de rahati incredibil de urat mirositori ca sa realizeze faptul ca, incomparabil, mirosul rahatului de vaca e chiar placut! Si revenim la mustele noastre care formau imensi nori zumzaitori deasupra fiecaruia dintre noi... mai ales desupra ulimului. Se poate chiar observa foarte clar in poza urmatoare bucuria, extazul si fericirea celui care reuseste sa treaca pe penultimul loc, lasand stacheta sub forma de muste zumzaitoare proaspatului ocupant al ultimului loc, care acum se afla in chinurile si agonia norului insuportabil si apasator:

Una peste alta, ne-am amuzat, mustele s-au amuzat si mai tare, dar noi ne vedem de drum si ajungem intr-un final la 1400m de unde o luam in jos. Intrebarea ce mare a fost "Pe unde o luam in jos?"

Tot ce vedeam in zare era un firicel alb care era drumul pe care trebuia noi sa ajungem.

Nu ne-am gandit prea mult si nerabdarea ne-a indemnat sa alegem varianta downhill extrem

Si astfel am nimerit in albia unui rau, in care mi-am balacit picioarele obosite de pietrele si crengile ce ne puneau la incercare fiecare pas. Pentru mai multa incurajare s-a aplicat si a functionat de minune tehnica "Am vazut caca de urs. Proaspat!". Astfel ca am ajuns la drumul nostru cu un relativ bine.

In sfarsit pedalam din nou. Cu toate ca drumul in panta ne permite sa curgem la vale fara nici cel mai mic efort.

Cateva imagini din imprejurimi:

Suntem din nou in civilizatie, pe o portiune foarte scurta de drum asfaltat. Incurcam putin circulatia, sau cel putin asta e in capul soferilor. Si ne oprim in Dambovicioara la un restaurant cu ciorbite sanatoase. Mi-am facut plinul cu o ciorba de legume, in rest s-au savurat mancaruri, salate si bauturi alese. Am mancat incet ca sa avem timp de povestit pana ne revenim si sa putem pleca mai departe pe drumul de intoarcere. Mai avem de parcurs 20km (din 60) din care primii 15 reprezinta o urcare medie pana la Table, ultimii 5 ramanand pentru un donwhill micut prin prapastiile Zarnestilor. Era ora 18:00 cand am plecat de la restaurant, ceea ce insemna ca trebuia sa grabim pedalatul pentru a nu face traseu de noapte prin padure.

Din pacate am tot dat de zone efectiv distruse prin defrisare masiva.

La un moment dat am luat-o gresit pe traseu, pentru ca drumul nostru era blocat de un obstacol mai putin natural si mai mult pus de mana celor responsabili in cea mai mare parte de vacarmul din zona.

De aici traseul a devenit mai simplu. Am reinceput sa mergem pe biciclete si nu pe langa, iar drumul pana in Prapastiile Zarnestilor nici ca l-am observat.

Deci, iata-ne pe portiunea finala de drum. Unde noaptea era sa ne prinda la mustata. E ora 21:30 si au trecut 12 ore si 12 roti peste Turul Pietrei craiului. Suntem in Zarnesti cu 5 minute inainte de a se pune bezna.

Si pentru ca nu se putea termina aici, am montat bicicletele pe masini si am mers inapoi spre Bucuresti. Peste 3 ore de drum in care ne-am chinuit sa nu adormim la volan. Intr-un final ne-am debarcat la casele noastre undeva in jurul orei 1:30 AM, dupa 20 de ore de hoinareala in conditii cat se poate de extreme!

Pe data viitoare!

31-05-2009 Not another MTB tour

2009-06-04T21:50:00.020+03:00

Zarnesti - Magura - Moeciu - Pestera- Zarnesti

Bike route 199807 - powered by Bikemap

Ideea ne-a venit, ca de obicei, din timpul saptamanii. Sambata a plouat cu galeata in aproape toata tara, si nimeni nu ar fi crezut ca vom prinde vreun pic de soare daca mergem a doua zi, duminica, la o tura prin munti.

Cam asa arata peisajul imediat ce am iesit din ceata care a acoperit in acea dimineata tot drumul pana undeva dupa Ploiesti

Grupul a fost format in prima faza din 3 persoane. Cu aceasta ocazie am cooptat si un membru nou, o prietena mai veche a muntelui, cu experienta in catarat, MTB, ski samd. Recunosc, ma asteptam sa aiba o conditie fizica mult peste a noastra! si pe anumite criterii sunt sigur ca are.. insa fiind prima ei iesire pe munte cu bicicleta din anul asta, s-a mentinut la un ritm insesizabil mai slab decat al nostru.

Am inceput cu o portiune familiara, drumul care duce spre Prapastiile Zarnestilor, pe un traseu de care v-am povestit intr-un post anterior. O portiune foarte scurta, deoarece la prima bifurcatie am urcat in stanga pe drumul care ajunge la Magura (acolo unde se fac frane hidraulice pentru biciclete... glumesc).

De aici, distractia! Urcarea a devenit dificila, temperatura aerului a ajuns pe la 24°C. De cateva ori chiar mi-am fortat corasonul mai mult decat trebuia incat simteam locomotive circuland prin sistemul meu vascular iar inima era deja mitraliera. Insa cateva inhalari puternice de aer curat mi-au restabilit fluxul si ritmul sanguin :) phew

Bineinteles, nelipsitele peisaje superbe

O casa care ne-a impresionat prin grandoarea ei arhitectonica. Dupaia am mers mai departe.

Ne apropiem de finalul urcusului care, din fericire, devine din ce in ce mai usor.
In fine, ajungem in Magura, de unde coboram vertiginos spre Moeciu si unde ne reintregim trupele adaugand doi noi participanti, care au venit tocmai din Brasov cu masinile, urmand sa ni se alature prin Pestera pana inapoi in Zarnesti unde vor merge mai departe spre Brasov.. PE BICLE! :)

Si, uite-ne pedaland din nou la deal, deja imi pun problema sa incep sa urc pe langa bicicleta. Intr'adevar, avem forte proaspete din Brasov, dar la ce folos cand le pastreaza numai pentru ei? :)

Si cum spuneam, la pas pe langa bicicleta... in poza e o portiune in care cu greu puteai sa urci pedaland... mai putin daca veneai din Brasov cu masina pana in Moeciu pe la pranz si aveai parcursi 2km in ritmul colegilor de breasla care aveau deja 15km de traseu parcurs :D

Mai incolo, am inceput deja partea de coborare. Un pic de downhill, i-am putea spune

Odata ajunsi la Magura, am intrat inapoi pe bucata de traseu spre Zarnesti pe care am urcat-o la inceput. Acum coboram :) Am depasit cam toate masinile aflate la ora aia pe drumul respectiv. Un sofer mai speriat de bombe a inceput sa claxoneze cand l-am depasit foarte din scurt si la o distanta foarte mica fata de aripa lui din dreapta fata. Cel mai mult mi-a placut de copilotul acestuia, care zicea ceva de genul "du-te ba dupa ei"... In fine... cam greu sa prinzi pe cineva care coboara cu 25km/h cand tu cu harbul tau de matiz nu mergi nici cu 5.

Intr-un final ne-am reambalat, reasamblat. Inclusiv am reparat un pic la una din bicicletele ce urmau sa continue drumul pana la Brasov.

1. Diagnosticare:

2. Tratament:
In concluzie, am prins vreme superba, a fost un traseu scurt si usor, dupa ceva incercari disperate am reusit sa ne mobilizam mai multi de 3, plus am adunat un pinpoint nou pe harta!

Si ca sa fie un final palpitant, va anunt ca mi-am trezit interesul pentru catarari si rute MTB prin muntii Bulgariei. Si acum sa va mai linistesc... Poate la anul :D

Bye

Deschide ochii cand conduci.. si nu numai

2009-05-30T09:46:00.006+03:00

Cam asa ar trebui sa sune un apel la domolirea accidentelor din traficul rutier bucurestean, si ma refer la TOTI cei care participa la traficul rutier (conducatori auto, pietoni, motociclisti, biciclisti samd).

In mod particular vreau sa fac referire la ce mi s-a intamplat ieri: clasicul accident pe care majoritatea biciclistilor l-au simtit pe propria piele macar o data in experienta lor. Pentru mine a fost a doua oara. Circuland pe sosea, pe trotuar nefiind voie ca biciclist, se intampla sa ajungi in dreptul unei masini parcate (de obicei neregulamentar) pe dreapta. Taman atunci, soferului i se nazare sa coboare. Si cum poate el saracul sa coboare altfel decat deschizandu-ti usa direct in nas? Daca e ud pe jos si mai sunt si masini care circula pe banda imediat urmatoare, iti iei gandul sa mai eviti ceva.

In cazul meu, a fost ud pe jos... deci nu prea a mai contat ca mergeam cu maximum 15km/h. In fractiunea in care am vazut ca se deschide usa, am si franat... insa eram la mai putin de 10 metri de punctul de impact. In partea stanga erau masini oprite la semafor, nu aveam loc pentru manevre de evitare. Din cumulul acestor circumstante am decis sa ma arunc pe jos si las bicicleta sa cada, macar nu ma infig in usa boului. Dintre toate elementele implicate, cel mai avariat a fost creierul conducatorului auto, urmat de elementul eu: zgarieturi, noroi, nervi, moralul la pamant. M-am gandit ca mi se putea intampla chiar mie sa deschid usa fara sa ma uit; as fi intrat in pamant de rusine si mi-as fi cerut mii de scuze, mai ales unuia care a preferat sa plonjeze pe jos printre masini ca sa nu-mi avarieze masina. Insa ce a urmat a fost circul de pe pamant:

Incep cu remarcile conducatorului auto:
- ce ai patit ma?
- de ce nu mergeti ma pe trotuar?
- nu aveti voie pe sosea!!
- unde mi-ai intrat cu bicicleta in masina?
- sa vad daca am vreo zgarietura
- voi biciclistii si motociclistii va credeti regii soselelor
- pe tine nu te apara nimeni!!
- ce sa fac ma?

Si voi continua cu replicile mele:
- nu ai oglinda? vezi ca iti fura aiurea din aerodinamica
- din acelasi motiv din care nici tu nu ai voie cu autovehicoul pe trotuar
- ia citeaza-mi tu din articolul de legislatie care prevede balivernele enumerate de tine
- uite aici o zgarietura (si i-am aratat genunchiul)
si ute inca una (i-am aratat si antebratul)
- (m-am gandit ca are imaginatie hiperactiva si nu vreau sa ii stric delirul)
- boule, esti tras pe dreapta intr-o zona de drum pe care oprirea este interzisa, pe tine cine te mai apara?
- sa fii mai atent, putea sa fie o masina de politie in locul meu

Nu vreau sa generalizez, deci ma voi exprima cat mai diplomat posibil: pentru acei cativa retardati, egocentristi, burici ai traficului bucurestean care probabil si-au luat permisul in Arges, recomand tuturor participantilor legali la trafic sa faca 0chii mari si sa se uite atenti chiar si la capacele de canal pentru ca in special de acolo iti mai poate iesi unul sau mai multi dintre cei mentionati mai sus. De asemenea mare atentie in zona statiei de metrou Brancoveanu unde isi fac veacul astfel de specimene ale traficului, mai ales seara cand ii puteti vedea cocotandu-se inapoi in palmierii lui Piedone, unde acestia isi fac planurile de agresare a participantilor la trafic pentru a doua zi. Tarani la costum, mutre false de intelectuali, mosi mecanizati, drive bots, soferi cu dunga rosie pe parbriz, soferi cu sindromul tourette, exploratori ai misterului oglinizii retrovizoare, volanofilii, soferi ascunsi pe sub volan sau care actioneaza controalele masini de pe bancheta din spate, soferi hiperactivi (ii recunosti dupa stilul frana-acceleratie-frana-acceleratie-frana-acceleratie... ceva mai rapid decat poti tu sa citesti frana-acceleratie-frana-acceleratie..) si nu inchei fara a mentiona mult prea versatul autismus-daltonistus-chiorus-hybridus.

Am uitat sa mentionez ca atunci cand am dat examenul de permis auto tip B, tipa pentru care am fost eu martor la traseu a picat pentru ca nu a dat prioritate unui biciclist.

Cuibul Dorului - Padina si inapoi.. cu bicicletele fcourse

2009-05-19T21:48:00.006+03:00

Nu as scrie despre toate iesirile mele cu bicicleta pe munte, daca nu ar fi ceva nou de fiecare data.

Am ales ziua de duminica 17 mai 2009, deoarece ziua precedenta a fost rezervata pentru un hiking pe ruta Predeal - Clabucet - Susai - Predeal. Ce relevanta are? Duminica am fost rupt de oboseala, cu nesomn si tot tacamul.

Asa ca am luat-o usor, mai ales ca la grupul format din 3 persoane a luat parte si un bun prieten care nu a mai pus piciorul pe o bicicleta de 2 ani. El este dovada concreta ca se poate!

Spuneam intr-un post nu foarte vechi ca va urma un traseu din Sinaia spre Pestera, pe la Bolboci, Babele, Piatra Arsa si inapoi in Sinaia. Am simplificat acest traseu ca sa-l putem parcurge lejer intr-o singura zi, astfel incat am plecat de la Cab. Cuibul Dorului, am trecut pe la Bolboci si am ajuns foarte aproape de Padina, apoi ne-am intors pe unde am venit.

Bike route 184702 - powered by Bikemap

Spuneam ca tot timpul se intampla ceva nou. Ca sa va tin putin in suspans, o sa trec rapid prin revista ceea ce se intampla mai tot timpul: am ajuns acolo, ne-am descarcat bicicletele din masini, ne-am pregatit echipamentul si proviziile de drum si am plecat. Am urcat, am coborat, iar am urcat, am mai coborat putin, dupaia drum relativ drept si intr-un final ingineria inversa. Pana aproape de barajul de la Bolboci am mers pe drum pietruit, apoi am mers pe un teren de pamant tasat, cu cateva denivelari pe ici pe colo. Vremea a fost ok, soare cu cativa nori...

...pana a inceput sa ploua. Nici nu am inceput bine drumul de retur, iar ploaia deja a udat bine drumul cat sa il transforme pe alocuri intr-un namol in care puteai foarte usor sa te impotmolesti... cu o masina :D insa noi, fiind cu bicicletele, treceam de nu aveam treaba. Chiar nu ma deranja faptul ca aveam hanoracul putin udat, atata vreme cat imi testam capacitatile bicicletei in conditii ceva mai aspre. Acum, nu stiu care ar putea fi legatura dintre un traznet si cadrul de aluminiu al bicicletei mele... insa am preferat sa nu aflu asta, deci am stat 30 de minute la cabana de la Bolboci pana s-a oprit ploaia si am putut pleca mai departe.

La un moment dat am ajuns din urma un grup de alti 3 biciclisti. Am crezut ca sunt super tari cand au luat-o pe drumul Moroieni - Scropoasa... insa gandurile mele de lauda nu au durat mult caci s-au intors la rascruce, pe motiv ca gresisera drumul. Oricum, simplul fapt ca mai era cineva cu bicicleta pe munte mi-a lasat un sentiment pozitiv. Pur si simplu au fost debusolati de semnele din poza de mai jos, gandite in modul 'cate unul in functie de drumul de pe care vii'.

De data asta nu am aplicat codul piratilor, deci ne-am mai uitat si in spate dupa prietenul nostru incepator. Ce e drept, mai mult a impins la bicicleta decat sa pedaleze. Cunoscatorii stiu ce dureri iti poate cauza o sa, oricat de moale ar fi ea, in conditiile in care nu ai mai mers pe bicicleta de ceva vreme ;) drept urmare, prietenul in cauza a evitat sa se duca a doua zi la serviciu unde, teoretic, ar fi stat pe scaun toata ziua.

Iarasi un lucru nou, cei 3 biciclisti de la rasarit au adus dupa ei si un caine localnic, care se pare ca era atat de grabit, incat a ales sa mearga cu noi mai departe pe motiv ca aveam un ritm ceva mai rapid, cred eu. L-am recompensat cu sandvisurile ramase si cateva bucatele de ciocolata. Cred ca ciocolata aia i-a dat energia necesara pentru a cobori pe ultima portiune alergand cot la cot cu noi. Insa era vorba doar de cateva bucatele de ciocolata, asa ca a ramas cu alti turisti opriti cu masina ceva mai jos, aproape de cabana de unde am plecat.

In sfarsit, am ajuns de unde am plecat, am impachetat bicicletele, ne-am schimbat de hainele ude si mozolite, am halit ce ne-a mai ramas... cu totul cam 45 de minute. Suntem in masina, pregatiti de plecare. Moment in care apar si cei 3 biciclisti care erau de fapt 5. Ceilalti 2, din cate am inteles, erau mai in urma cand grupurile noastre s-au intrepatruns. Mergeau mai departe spre Sinaia.

Turul Pietrei Craiului - 9 mai 2009

2009-05-14T21:16:00.020+03:00

Shhhh! E 4 dimineata si lumea doarme! Iar eu sunt calare pe o bicicleta cu 2 roti rotunde. Ma indrept pe bulevardul Brancoveanu spre locatia unde ma astepta bicicleta mea gata montata pe masina...

Astazi trupa de biciclisti se reduce la jumatate... adica vom fi 2 biciclisti din Bucuresti si un al 3-lea care va veni direct din Brasov.

Am pornit si nu stiu cum am reusit, dar am ajuns in Zarnesti la Cab. Gura Raului. Iar asta e tot ce imi aduc aminte:

Ora 8:20 AM, am ajuns! Da, am facut 4 ore. Si cu toate astea, se pare ca din Brasov se ajunge mai greu in Zarnesti :) sau poate ca cel de-al 3-lea participant nu si-a setat cocosul sa cante si in weekend.

Ora 8:40, reintregirea trupelor. Ma sparg in figuri:

Drumul prin Zarnesti a fost interesant. Coborare usoara pe asfalt, aerul rece de dimineata... ideal pe post de incalzire. Na ca pun si o poza:

Undeva dupa iesirea din Zarnesti se face o bifurcatie, noi alegem drumul spre Plaiul Foii. Oricum, prea mult nu aveam de ales, pentru ca celalalt drum era restrictionat cu o pancarta care zicea ca accesul este permis doar cu acordul nu stiu cui...

Am uitat sa va spun, ca deja a inceput urcarea. Si razele soarelui ne incalzesc cu blandete pana pe la vreo 1000 de grade celsius asa... glumeam... dar la vara sigur imi voi dori sa fi fost doar o gluma.

Bun, pe drum ajungem pe langa o casuta care cica ar fi celebra... Macar acum de cand i-am pus eu poza pe blog:

Alte casute mai interesante:

In fine, la o ora de la plecarea din Zarnesti am ajuns in Plaiul Foii, unde am tras apa, am consultat harta si GPS-ul... ne-am tras sufletul... si am plecat in aventura.

Traseul consta intr-o urcare destul de dificila prin Plaiu Mare, pe un drum forestier marcat care da direct in drumul de creasta, undeva pe la 1300-1400m. Drum de creasta care, teoretic, permite accesul spre Vf. Tamasu Mare (1735m).. Dar dupa defrisarile din jumatatea argeseana, intalnesti multe trunchiuri de copaci cazuti la datorie, scosi cu tot cu radacina din pamant si rupti in doua de vanturile carora nu au mai facut fata de unii singuri. Nemaivorbind de crengi, crengute, ramuroaie. Dar, oricum dupa atata urcare, mi s-ar parea mai normal sa ne continuam turul Pietrei Craiului coborand spre dambovicioara. Insa pana acolo mai e ceva..

Nu a trecut mult timp de cand am plecat din Plaiul Foii, si suntem deja la o bifurcatie. GPS-ul ne arata ca acolo ar fi locul de unde incepe urcarea serioasa. Insa noi nu avem incredere in tehnologie, asa ca intrebam padurarii care isi ascut linistiti topoarele. Ei indreapta lamele topoarelor si drujbele in directia in care ne-au aratat atat GPS-ul cat si hartile din dotare. Dar poate vor sa ne dezinformeze in mod intentionat! asa ca renuntam la varianta mult mai inspirata de a da cu banul, si alegem cel mai prost traseu posibil. Da! aici e momentul in care ne-am abatut de la traseu si am ales o urcare APARENT mai usoara.
Ne-am lasat derutati de faptul ca drumul pe care ne indrumau padurarii parea mai de graba un rau mocirlos, insa acesta era bun deoarece pe acolo ne-am intors mai tarziu. Tot de acolo incepea si traseul propriu-zis care avea o bariera ce obtura vizibilitatea catre marcajul traseului. Ideea e ca aceste 2 drumuri se intalneau la un moment dat, iar noi am ales un al 3-lea drum care nu avea nicio legatura cu itinerarul nostru.

Si pentru ca ai fost cuminte si ai urmarit atent(a) povestea pana acum, uite ruta noastra in varianta "esec"

Bike route 177901 - powered by Bikemap

De ce am pus accentul un pic mai devreme pe cuvantul "aparent"? pentru ca ce a urmat, a fost parca desprins din povestile cu prosti incapatanati si orgoliosi. Cand am inceput sa ne dam seama ca nu suntem pe drumul cel bun, ne-am pus problema sa ne intoarcem, la modul "ne intoarcem cand nu mai putem inainta". Cand eram deja siguri ca traseul abordat era complet gresit, intoarcerea era aproape imposibila. Efectiv au fost zone in care un cercetas de rand ar fi folosit sfori ca sa se catere... iar noi nu aveam decat niste bicicletele a cate 12kg fiecare in carca plus rucsaci cu apa, haleala si alte treburi necesare. Intr'adevar, a fost de rahat... insa a fost un rahat cu mot! Iar noi inca mai credeam ca avem sanse sa revenim pe traseul initial... care era pe cu totul alta coama.

In harta de mai sus se vede ca am facut o bucla. Am parcurs bucla respectiva in sensul invers al acelor de ceasornic. Punctul acesteia de pornire este locul unde ne-am abatut de la traseu, mergand spre V in loc sa o luam in SV. Portiunea de revenire din bucla este de fapt traseul pe care trebuia sa inaintam la bifurcatie. Motivul pentru care ne-am intors pe unde trebuia sa inaintam a fost ca nu mai aveam timp sa continuam cei 58km propusi initial din care, la momentul respectiv, am facut maxim 20 cu tot cu deviere. Pana la drumul de creasta am impins si am carat intr-una la biciclete. Se poate vedea si pe harta ca am avut parte de cele mai abrupte urcari, uneori chiar si la 45 grade prin apa, frunzis, crengi de brad, zapada pe alocuri. Cu alte cuvinte: al dracului de obositor, ne-am udat, am alunecat, ne-am zgariat in tot felul de crengi... si nu mai vorbesc ca era zona ursifera. Dintre toate variantele posibile, noi am ales-o pe cea mai nasoala.

Primii pasi pe drumul nimanui:

Creasta era in sus.. asa ca mai devreme sau mai tarziu trebuia sa luam muntele in piept.. zis si facut:

Si apoi padurea de foioase. Poti sa practici patinaj artistic pe frunzele alea daca nu ai grija cum calci:

Iar mai sus, de ceva vreme, ne asteptau coniferele... gata sa ne zgarie cu ramurile lor ascutite:

Parca am vazut o lumina. O fi concertul Rammstein in Romania? Sau vreo oaza? Cu mult visata creasta m-am resemnat deja...

Nu era decat un luminis cu zapada. Stiai cat de bine se vad labele de urs prin zapada? Atat de bine cat sa realizezi ca mai bine urci in continuare :D

Finally! Asta sigur e lumina pe care o cautam!

Se vede ca sunt fericit? ... Pe cuvantul meu!

E aproape imposibil sa mai ridici mana si sa arati cu degetul in conditiile astea, insa cu ultimele puteri.. creastaaa!!

Daca tot ai indurat atatea si ai ajuns sa urmaresti povestea pana aici, meriti sa afli si cat e ora, ora din poveste bineinteles: aproximativ 15:00; era ora 10:00 cand ne-am abatut de la traseu. Ne aflam pe creasta la o altitudine de aproximativ 1600m, undeva intre locul unde trebuia sa iesim daca o luam pe traseul prestabilit si Vf. Tamasu Mare (1735m). Deci am urcat aiurea cu cel putin 200m mai sus decat trebuia.

Judetul Arges, pe partea cealalta a versantului. Dezolant e putin spus:

Pazea Zarnesti, veniiiim!

Din categoria "mai intarziem putin... traficul":

Nu puteam sa inchei fara sa va arat unul din multele transporturi de lemne pe care le-am vazut intr-o singura zi de sambata:

Concluzia: data aviatoare stim pe unde sa o luam. Ca sa nu mai pierdem 5 ore parcurgand cativa Km amarati cu bicicletele in spinare.

And remember kids: Don't try this at home!
...
I mean it, DON'T!

Iti multumesc pentru ca ai asteptat si te-ai delectat din povestea mea pana la capat!
Pe curand!

Va urma...

2009-05-02T12:24:00.004+03:00

Este vorba de un traseu de 2 zile pe care il vom strabate pe biciclete. Mai multe detalii (si poze) voi avea cand il voi face undeva in viitorul apropiat! Keep connected!

Bike route 169240 - powered by Bikemap

Prapastiile Zarnestilor 26-apr-2009

2009-04-28T07:24:00.011+03:00

Ce iţi trebuie? O bicicletă, un suport pentru montarea acesteia pe maşină, maşina bineînţeles, vreo 4 bucati oameni (că ataţia încap intr-o maşină cu tot cu biciclete + rucsaci), o zi liberă, multă apă şi ceva voinţă!

Am pus la cale un itinerar cunoscut de multi MTBişti: Zărneşti - Cab. Gura Râului, prin Prăpăstiile Zărneştilor, până la Cab. Curmătura. Traseul il evaluez ca fiind de dificultate medie atât la urcare cât şi la coborâre.

Bike route 57618 - powered by Bikemap

În prima parte de urcare, rampa nu este atât de mare cât sunt pietroaiele de pe jos. Automat am redus considerabil presiunea din roti. Un alt aspect important, care nu are legătură cu traseul şi pe care eu nu l-am luat în seamă de la început, a fost ridicarea şeii la urcare pentru a pedala cu picioarele perfect intinse, altfel iţi oboseşti genunchii cum am făcut eu :).

A doua porţiune constă într-o urcare ce devine din ce în ce mai abruptă; a fost prima dată de când mi-am cumpărat bicicleta (februarie 2009) când am fost nevoit sa folosesc foaia 1 în combinaţie cu pinionul 1. Aici deja se poate simţi nevoia mersului pe lângă bicicletă, lucru de altfel foarte indicat mai ales dacă nu te simţi prea în formă (sau dacă ai avut şaua coborâtă in prima parte a urcării :), ca mine). Terenul este format predominant din pietriş mare şi colţuros.

Ultima porţiune este o potecă prin padure, unde noi am găsit foarte mult noroi, bălţi şi zăpadă. Tot aici sunt şi cele mai abrupte urcări. Mare parte din această porţiune am urcat-o pe lângă bicicletă.

Sus la Cab. Curmătura am prins câteva averse de ploaie cu puţina lapoviţa. Ne pregătim fizic şi moral pentru coborâre. Foarte important: cobor şaua bicicletei la maxim pentru protejarea moştenitorilor şi pentru a uşura poziţionarea centrului de greutate (adică a fundului) cât mai în spate.

Urmează ingineria inversă a traseului, intr-un ritm fulgerător, reacţii instantanee şi o tehnică avansată de menţinere a bicicletei într-o poziţie cât mai verticală cu ambele roţi pe sol.
Prima porţiune constă în distracţie maxima, mai ceva ca în parcul de distracţii. Aici ne-am făcut proviziile de noroi pentru tot restul traseului. Pantele foarte violente ne determină să apelăm la frânarea modulata pe ambele roti, cu grija de a nu ne răsturna peste cap si de a nu bloca roata din spate. Daca aveţi ocazia, încercaţi o coborâre pe zăpada fără frâne, condiţia e să gasiţi o porţiune scurtă de pantă medie la sfârsitul căreia să puteţi opri în siguranţă; rezultatul este senzaţional si riscul de a cădea este mult mai mic decât dacă apăsati frânele.

A doua porţiune, intrăm pe drumul forestier cu pietroaie colţuroase, pante destul de înclinate şi vibraţii puternice (mai ales că toţi am fost "Hardtail"). Eu am lasat-o mai moale de dragul roţilor cărora doream să le păstrez proprietatea de a fi rotunde. S-au luat si căzături din cauza pietrişului în care puteai foarte uşor să iţi pierzi direcţia.

În sfârşit, ajungem şi in zona "populată", unde aveau acces maşinile şi burtoşii. Aici coborârea era relativ lină, permitea atingerea vitezelor de peste 40km/h, cu condiţia să caşti ochii bine la obstacole gen gropi, bolovani, oameni, maşini, membrii grupului etc. Adrenalina a fost la maximum.

Finalul traseului este la punctul de plecare unde avem şi maşinile parcate, lângă Cab. Gura Râului. Estimăm din ochi câteva kilograme bune de noroi aduse de sus de pe munte, inclusiv pe haine, biciclete, echipamente, piele, gură, ochelari (cine nu a avut ochelari, ochi).

Durata traseului a fost de aproximativ 3 ore, cu tot cu pauze. Coborârea nu a durat mai mult de 30 minute, iar distanţa traseului a fost de 24KM dus+intors.

21&22 Martie 2009 - Curtea de Arges

2009-03-24T22:23:00.005+02:00

8 martie cu bicicletele in parc

2009-03-08T21:54:00.003+02:00

^ Veveritul. Alearga dupa veverita ^

^ Nu e Schumacher. Nici fratele sau ^

^ Ciuperca de dupa ploaie ^

^ Rate. Le folositi ca sa va achitati creditele ^

^ De la stanga la dreapta: Eu, El ^

Sunt RFR (Ready For Race)

2009-02-23T22:21:00.003+02:00

RFR - Asa scrie pe bicicleta mea, abia scoasa din cutie :) Asta ca tot v-am obisnuit cu sporturile. Deci incepand cu anul asta ma vei vedea prin parcurile din Bucuresti, posibil si pe la munte, pedaland pe o bicicleta ceva (mult!!) mai buna decat ce am avut pana acum; si anume un CUBE Aim 2008.
O informatie destul de utila pentru cei (cele) care vor cu adevarat sa ma prinda.. hihi.. if they can.

Pe langa subiect:
"There is no scientific evidence that life is important" Professor Farnsworth - Futurama.

sportul la romani

2009-01-02T07:12:00.002+02:00

Inceputul: erau odata, si anume acum cel putin 5 ani, niste vremuri relativ bune; aveam posibilitatea sa joc fotbal, baschet, tenis, volei, handbal. Si ghici ce! chiar jucam!

Continuarea (sau continutul, cum i se mai spune): astazi ma rezum la mersul pe bicicleta sau pe role, body building (mai mult pe acasa) si alergatul de nebun (mai mult dupa autobuze si tramvaie decat prin parcuri). Motive? ce bine ca ati intrebat! iata cateva:

- am ajuns sa traiesc ca sa muncesc (normal ar fi invers). De aici rezulta timp zero, oboseala maxima fara nici cel mai mic efort fizic.
- panouri de baschet?.. sunt cel putin 3 banuieli la mijoc: ori le-au luat extraterestrii, ori tiganii (ca da bine la cantar mancatas), ori a fost vantul prea puternic. In cazul cel mai fericit, in Romania inca mai poti sa joci baschet la un panou fara inel... pana cand? pana marcheaza cineva. good luck!
- fotbalul se joaca numai la artificial, dupa o anumita ora si o anumita data, in functie de rezervari.
- sali de sport? da, am una in fata blocului.. am intrat acolo in speranta ca poate-poate. Supriza: NU! e plina ochi de materiale de constructie, catedrele si bancile vechi inlocuite in scoala de care apartine aceasta sala.. mai distingi o bara transversala de la o poarta sufocata in tot acest peisaj... plus ca pentru a intra acolo trebuie sa il imbeti bine pe paznic de ti se face mila de copiii lui de acasa.
- cat despre tenis si preturile exorbitante la inchiriatul terenului cu ora nu mai vorbesc. Cu atat mai mult acum in perioada iernii cand se joaca la luxosul si inegalatul balon

Concluzia, fiindca v-am omorat cu povesti:

Fratilor, oameni buni si oameni bune, am ajuns sa platesc juma de salariu doar ca sa imi mentin conditia fizica? Astia mai au putin si ma pun sa merg cu bicicleta numai pe unde imi zic ei, adica pe pistele alea inguste si blocate de tot felul de idiotenii si cretinitati.
Daca vrei copilul tau sa practice vreun sport de performanta, sa trebuiasca sa ii gasesti tu sponsor? Ca deh, Statul nu se mai baga. WTF?

Eu cred ca Educatia Fizica la romani e omorata pe zi ce trece. Obezitatea si burtozitatea se vede la cei mai multi dintre noi. Se pare ca sanatatea inseamna mai nou numai medicamente, operatii, asigurari medicale, spitale, ambulante.. nicidecum o viata echilibrata fara excese, fara stres, fara sedentarism, asa cum de fapt ar trebui sa fie. Cat despre sport? cei mai multi inteleg prin sport statul in fata televizorului la meciurile de fotbal ale campionatului intern in compania nelipsitei beri si a unei pungi mari de seminte, taticule. Ceilalti inteleg ca pentru a avea o silueta "de invidiat" trebuie sa te infometezi pana crapi si mori... adevarul e ca mare diferenta intre un schelet cu piele si unul fara nu e.

Tu ce sport practici in prezent?

geneza...

2009-01-02T07:04:00.000+02:00

Nu intru in amanunte ca nu prea am de unde atatea amanunte. Am cautat un forum pe care sa-mi spun of-ul in privinta educatiei fizice la romani, nu am gasit ceva potrivit, drept urmare iata-ma hotarat sa nu caut oameni care sa-mi raspunda, ci sa ma caute ei pe mine. Cu alte cuvinte, bine ati venit.