Am ajuns de sambata in Sibiu pentru sedinta tehnica ce se tine in zona de start a competitiei la ora 18:00. De indata ce intram in posesia numerelor de concurs, a chip-ului de inregistrare samd ne uschim pentru o tura pe bicle prin Sibiu.
Seara punem la punct bicicletele, ne refacem rezervele de carbohidrati si de somn, iar cu asta am terminat ziua.
Bineinteles ca ne trezim inainte sa sune ceasul, si bineinteles ca ajungem la start cu o ora mai devreme. Emotiile isi fac simtita prezenta, chiar daca nu toata lumea recunoaste asta ;)
Multimea de biciclisti adunata pentru startul competitiei m-a fascinat. Nu am crezut ca pot vedea vreodata in Romania atatia biciclisti la un loc, cu biciclete si echipamente cat mai profesionale si cu atata spirit de competitie. Cu atat mai mult, nu credeam ca voi ajunge sa particip eu vreodata la un asemenea eveniment.
Inainte de a se da startul:
La 1 minut dupa start:
Restul imaginilior de la start si din timpul competitiei sunt aici
Tinand cont ca in tura de antrenament nu m-am descurcat deloc bine, am venit la concurs ceva mai pregatit. Antrenamentul a constat in sedinte zilnice a cate 2 ore prin parcul Tineretului din Bucuresti, in care am inclus toate urcarile abrupte pe teren accidentat.. si nu numai. In ultima zi de antrenament, Joi, am facut aceeasi sedinta in doar o ora (double speed), axandu-ma pe cele mai dificile urcari.
Pe scurt, rezultatul final de la Sibiu a fost de 6h45m in conditiile in care exact cand ii dadeam bice pe coborare, m-a prins ploaia. Ce a fost dupa, calvar.
Printre alte intamplari, la inceputul cursei, undeva dupa primii 10 km, am reusit sa ma abat de la traseu alaturi de inca aproximativ 10 alti participanti. Tind sa arunc vina pe arbitrul care vorbea la telefon si flutura un steag intr-o directie imprecisa. Mai mult decat atat, nici nu a avut gura sa strige cand a vazut 10 oameni intrand pe alta ruta. In rest, organizarea a fost ireprosabila si am numai cuvinte de lauda pentru munca depusa la marcarea cat mai vizibila a traseului si pentru arbitrii care chiar si-au facut datoria.
Dupa toata balaureala am revenit pe traseu cu 15 minute intarziere. Asta cu toate ca nu am mers mai mult de 200m fara sa vedem marcajul, am nimerit o coborare abrupta pe care trebuia sa o facem si retur.
Am ajuns cu bine la primul punct de alimentare unde am incercat sa stau cat mai putin (1-2 minute). De aici incepe urcarea prin padure, unde am incercat pe cat posibil sa merg cat mai mult pe bicicleta, iar daca trebuia sa fac pushbike, o faceam intr-un ritm cat mai alert, fara oprire. Ultima bucata din aceasta lunga urcare a fost cea mai dificila. Aici am fost nevoit sa opresc pentru un snack rapid si sa imping bicicleta pana in varful Magura.
Aici deja vremea da semne de ploaie. Fara a ezita incep coborarea pe prima panta abrupta marcata pe harta cu risc de accidentare. Din cauza denivelarilor si a coborarii abrupte, bratele imi sunt deja amortite. Reusesc intr-un final sa ajung in zona de coborare in conditii de siguranta cand aud primul tunet. Nu avansez nici macar 500m ca deja ploaia isi face aparita si ma lasa fara aderenta si frane. De aici orice speranta de a ma incadra in cele 5 ore imi este spulberata. Mai aveam 50 minute la dispozitie sa ajung inapoi, iar eu cobor in ritm de melc. Pe tot parcursul ploii am mers alaturi de 2 alti participanti, in ideea in care orice iesire in decor putea sa se termine tragic.
Si daca ploaia nu era suficienta, inainte de al 2-lea punct de alimentare incepe a doua coborare cu risc mare de accidentare. Nu stiu daca eram in stare sa o cobor pe bicicleta in conditii uscate, insa acum cand tot pamantul de pe jos s-a transformat in mocirla iar eu alunec la fiecare pas, sunt sigur ca numai de bicicleta nu aveam nevoie. Totusi ma bucur ca nu trebuia sa urc pe drumul respectiv. Fara a mai da pre multe detalii, care sunt oricum ingropate in namol pana peste cap, va asigur ca am trecut si de partea asta. Intre timp ploaia s-a domolit, nu a ramas decat mocirla.
Ajung la punctul de alimentare, o banana, un baton, o bautura energizanta si am plecat.
Bucuria nu dureaza prea mult, pentru ca o zona asemanatoare cu ultima coborare, se iveste in zare. Problema e ca de data asta trebuie sa urcam. Urcarea s-a facut in stilul 1 metru inainte 10 inapoi. Am facut matematica si tot nu stiu cum am reusit sa trec de portiunea respectiva.
Ajung intr-un final in ultima parte a traseului, 100% coborare. La fel, bucuria nu dureaza prea mult, pana reusesc pentru a doua oara sa ratez marcajul, de data asta din vina mea. Ma orientasem dupa alti participanti care gresisera traseul la randul lor. Din fericire m-am prins repede si in 5 minute eram inapoi pe drumul bun. Sau poate ca nu era atat de bun drumul tinand cont de faptul ca mergeam cu juma de joata cufundata in apa si namol... trecand peste asta, mi se blocheaza rotile. Incerc sa fortez bicicleta sa inainteze... nimic. Namol combinat cu iarba combinat cu franele si cu angrenajele bicicletei. Pasul urmator: deznamolirea biclei. Dupa ce am terminat, parca a inceput sa mai mearga. Dadeam la pedale ca sa nu se opreasca bicicleta pe coborare... am trait sa o vad si pe asta. Si cum mergeam eu tot asa, dau de alta zona mocirloasa prin care m-am dus ca berbeleacu pana s-au blocat din nou rotile... si aici atat a fost. Norocul meu ca eram la un pas de raul Sevis in care deja alti participanti erau opriti pentru a oferi bicicletelor o baie revigoranta pe cinste.
De aici nu mai era mult pana la final, insa ceasul era trecut deja de 16:00. Din cauza stadiului avansat de mocirlozitate, bicicleta mea avansa la vale de parca mergeam la deal. Pe un drum pe care nu trebuia sa scad sub 30km/h, eu mergeam cu 10-15 km/h. Deja ma ajungeau din urma cei de la proba de 95 de km iar eu cu toata stima le faceam loc sa treaca, altfel isi faceau ei :)
Ajung dupa 6h45m la finish unde am fost aclamat si unde am primit tricoul meu, diploma mea si o clatita.
A fost primul meu concurs MTB, am plecat de acolo cu sentimente pozitive si cu gandul de a ma reintoarce mai bine pregatit. Obiectivul meu a fost sa imi formez un punct de referinta pentru conditia mea fizica. Concluzia e ca mai am de muncit si e musai sa acord mai multa atentie antrenamentului general (nu doar inainte de evenimente).
PS: dupa ce am curatat bicicleta de noroi am constatat ca unul dintre sabotii de frana de la roata din spate era mutat de pe pozitia initiala, sabotandu-mi in mod constant deplasarea libera a rotii! (outrageous). Lantul si angrenajele nu mai aveau pic de ulei, ceea ce facea simplul pedalat o adevarat provocare. Am scos o gramada de fire de iarba din angrenaje, butuci, frane samd.
See you next time GMC!
