Astazi trupa de biciclisti se reduce la jumatate... adica vom fi 2 biciclisti din Bucuresti si un al 3-lea care va veni direct din Brasov.
Am pornit si nu stiu cum am reusit, dar am ajuns in Zarnesti la Cab. Gura Raului. Iar asta e tot ce imi aduc aminte:
Ora 8:20 AM, am ajuns! Da, am facut 4 ore. Si cu toate astea, se pare ca din Brasov se ajunge mai greu in Zarnesti :) sau poate ca cel de-al 3-lea participant nu si-a setat cocosul sa cante si in weekend.
Ora 8:40, reintregirea trupelor. Ma sparg in figuri:
Drumul prin Zarnesti a fost interesant. Coborare usoara pe asfalt, aerul rece de dimineata... ideal pe post de incalzire. Na ca pun si o poza:
Undeva dupa iesirea din Zarnesti se face o bifurcatie, noi alegem drumul spre Plaiul Foii. Oricum, prea mult nu aveam de ales, pentru ca celalalt drum era restrictionat cu o pancarta care zicea ca accesul este permis doar cu acordul nu stiu cui...
Am uitat sa va spun, ca deja a inceput urcarea. Si razele soarelui ne incalzesc cu blandete pana pe la vreo 1000 de grade celsius asa... glumeam... dar la vara sigur imi voi dori sa fi fost doar o gluma.
Bun, pe drum ajungem pe langa o casuta care cica ar fi celebra... Macar acum de cand i-am pus eu poza pe blog:
Alte casute mai interesante:
In fine, la o ora de la plecarea din Zarnesti am ajuns in Plaiul Foii, unde am tras apa, am consultat harta si GPS-ul... ne-am tras sufletul... si am plecat in aventura.
Traseul consta intr-o urcare destul de dificila prin Plaiu Mare, pe un drum forestier marcat care da direct in drumul de creasta, undeva pe la 1300-1400m. Drum de creasta care, teoretic, permite accesul spre Vf. Tamasu Mare (1735m).. Dar dupa defrisarile din jumatatea argeseana, intalnesti multe trunchiuri de copaci cazuti la datorie, scosi cu tot cu radacina din pamant si rupti in doua de vanturile carora nu au mai facut fata de unii singuri. Nemaivorbind de crengi, crengute, ramuroaie. Dar, oricum dupa atata urcare, mi s-ar parea mai normal sa ne continuam turul Pietrei Craiului coborand spre dambovicioara. Insa pana acolo mai e ceva..
Nu a trecut mult timp de cand am plecat din Plaiul Foii, si suntem deja la o bifurcatie. GPS-ul ne arata ca acolo ar fi locul de unde incepe urcarea serioasa. Insa noi nu avem incredere in tehnologie, asa ca intrebam padurarii care isi ascut linistiti topoarele. Ei indreapta lamele topoarelor si drujbele in directia in care ne-au aratat atat GPS-ul cat si hartile din dotare. Dar poate vor sa ne dezinformeze in mod intentionat! asa ca renuntam la varianta mult mai inspirata de a da cu banul, si alegem cel mai prost traseu posibil. Da! aici e momentul in care ne-am abatut de la traseu si am ales o urcare APARENT mai usoara.
Ne-am lasat derutati de faptul ca drumul pe care ne indrumau padurarii parea mai de graba un rau mocirlos, insa acesta era bun deoarece pe acolo ne-am intors mai tarziu. Tot de acolo incepea si traseul propriu-zis care avea o bariera ce obtura vizibilitatea catre marcajul traseului. Ideea e ca aceste 2 drumuri se intalneau la un moment dat, iar noi am ales un al 3-lea drum care nu avea nicio legatura cu itinerarul nostru.
Si pentru ca ai fost cuminte si ai urmarit atent(a) povestea pana acum, uite ruta noastra in varianta "esec"
De ce am pus accentul un pic mai devreme pe cuvantul "aparent"? pentru ca ce a urmat, a fost parca desprins din povestile cu prosti incapatanati si orgoliosi. Cand am inceput sa ne dam seama ca nu suntem pe drumul cel bun, ne-am pus problema sa ne intoarcem, la modul "ne intoarcem cand nu mai putem inainta". Cand eram deja siguri ca traseul abordat era complet gresit, intoarcerea era aproape imposibila. Efectiv au fost zone in care un cercetas de rand ar fi folosit sfori ca sa se catere... iar noi nu aveam decat niste bicicletele a cate 12kg fiecare in carca plus rucsaci cu apa, haleala si alte treburi necesare. Intr'adevar, a fost de rahat... insa a fost un rahat cu mot! Iar noi inca mai credeam ca avem sanse sa revenim pe traseul initial... care era pe cu totul alta coama.
In harta de mai sus se vede ca am facut o bucla. Am parcurs bucla respectiva in sensul invers al acelor de ceasornic. Punctul acesteia de pornire este locul unde ne-am abatut de la traseu, mergand spre V in loc sa o luam in SV. Portiunea de revenire din bucla este de fapt traseul pe care trebuia sa inaintam la bifurcatie. Motivul pentru care ne-am intors pe unde trebuia sa inaintam a fost ca nu mai aveam timp sa continuam cei 58km propusi initial din care, la momentul respectiv, am facut maxim 20 cu tot cu deviere. Pana la drumul de creasta am impins si am carat intr-una la biciclete. Se poate vedea si pe harta ca am avut parte de cele mai abrupte urcari, uneori chiar si la 45 grade prin apa, frunzis, crengi de brad, zapada pe alocuri. Cu alte cuvinte: al dracului de obositor, ne-am udat, am alunecat, ne-am zgariat in tot felul de crengi... si nu mai vorbesc ca era zona ursifera. Dintre toate variantele posibile, noi am ales-o pe cea mai nasoala.
Primii pasi pe drumul nimanui:
Creasta era in sus.. asa ca mai devreme sau mai tarziu trebuia sa luam muntele in piept.. zis si facut:
Si apoi padurea de foioase. Poti sa practici patinaj artistic pe frunzele alea daca nu ai grija cum calci:
Iar mai sus, de ceva vreme, ne asteptau coniferele... gata sa ne zgarie cu ramurile lor ascutite:
Parca am vazut o lumina. O fi concertul Rammstein in Romania? Sau vreo oaza? Cu mult visata creasta m-am resemnat deja...
Nu era decat un luminis cu zapada. Stiai cat de bine se vad labele de urs prin zapada? Atat de bine cat sa realizezi ca mai bine urci in continuare :D
Finally! Asta sigur e lumina pe care o cautam!
Se vede ca sunt fericit? ... Pe cuvantul meu!
E aproape imposibil sa mai ridici mana si sa arati cu degetul in conditiile astea, insa cu ultimele puteri.. creastaaa!!
Daca tot ai indurat atatea si ai ajuns sa urmaresti povestea pana aici, meriti sa afli si cat e ora, ora din poveste bineinteles: aproximativ 15:00; era ora 10:00 cand ne-am abatut de la traseu. Ne aflam pe creasta la o altitudine de aproximativ 1600m, undeva intre locul unde trebuia sa iesim daca o luam pe traseul prestabilit si Vf. Tamasu Mare (1735m). Deci am urcat aiurea cu cel putin 200m mai sus decat trebuia.
Judetul Arges, pe partea cealalta a versantului. Dezolant e putin spus:
Pazea Zarnesti, veniiiim!
Din categoria "mai intarziem putin... traficul":
Nu puteam sa inchei fara sa va arat unul din multele transporturi de lemne pe care le-am vazut intr-o singura zi de sambata:
Concluzia: data aviatoare stim pe unde sa o luam. Ca sa nu mai pierdem 5 ore parcurgand cativa Km amarati cu bicicletele in spinare.
And remember kids: Don't try this at home!
...
I mean it, DON'T!
Iti multumesc pentru ca ai asteptat si te-ai delectat din povestea mea pana la capat!
Pe curand!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu