duminică, 10 aprilie 2011

9 Aprilie 2011 - Garboavele XC

 


Garboavele, o padure foarte frumoasa din apropierea municipiului Galati. Pentru a ajunge acolo, trebuie mai intai sa pleci, iar inainte de a pleca trebuie sa te pregatesti. In primul rand o bicicleta, ceva batoane de cereale, geluri proteice, bauturi energizante, haine de schimb. Impachetez totul, ung lantul, dau jos de pe bicla tot ce se incadreaza in categoria inutil si mai greu de 10 grame. Mare atentie, nu trebuie sa neglijam somnul, asa cum fac eu de obicei, asa cum am facut si de data asta. M-am culcat la 4 dimineata pentru a ma trezi o ora mai tarziu, pentru a-mi prepara cerealele integrale (muesli) cu lapte, cacao, banane si, nu in ultumul rand, miere ... multa miere! ... si intr-un final, dupa marele ospat, pentru a ma indrepta pe bicla spre locul de intalnire cu ceilalti biciclisti - Piata Unirii, ora 6AM.
Cu biclele montate pe masini, plecam din Bucuresti pe la 6:30 astfel incat sa ajungem pe la 10 in zona startului unde ploua cu lopata. Acum e acum, pentru ca trebuie sa-mi procur numarul de concurs si, ca de obicei, nu sunt singurul.. ba chiar mai sunt vreo 20-30 la coada pentru acelasi motiv. Si pentru ca era prea simplu, am primit comanda speciala pentru inca 3 numere din partea unor prieteni ce se aflau inca pe drum spre Garboave. Intre timp, ploaia se opreste.. dar frigul.. ah, frigul! :))
Trecand peste detalii, plec cu 20 minute mai tarziu in cursa, fiind nevoit astfel sa depasesc absolut orice inseamna concurent mai slab pregatit ca mine. Ploaia a stat, dar traseul e terci, incet dar sigur ii ajung pe cei de la categoria mea (avansati - 40km). Cam intr-o ora am reusit sa-i ajung din urma pe cei cu care am cam mers pana la finish. Sprint-ul de la start si zonele cu noroi din abundenta m-au scos din ritm, incerc sa pastrez un ritm sustinut, suficient cat sa-mi ajunga energia pana la sfarsitul celei de-a doua ture. Fara sa opresc, trec de punctul de alimentare si inca analizez ipoteza abandonului la finalul primei ture. Pe de-o parte, bicicleta parca incearca sa ma convinga sa renunt - roata din fata parea foarte descentrata (pe moment am crezut ca patit cauciucul ceva, ajuns acasa am constatat ca era descentrata si din spite) pe foaia mica nici gand sa mai pot cobori lantul, lant care, de altfel, pierduse tot ce insemna ulei si tronsea in ultimu hal de la namolul ce-i intrase prin zale. Tot din cauza namolului lipicios cauciucurile s-au transformat in niste senile de tanc, comparabile ca forma si, probabil, ca greutate. Cu toate astea, trec de zona de start/finish si hotarasc sa intru in a doua tura. De cealalta parte, nu stiam ce aveau de gand prietenii cu care am venit din Bucuresti si cat ar fi trebuit sa ii mai astept prin parcare. Ce stiam sigur era ca trecusem de ei in prima jumatate a turului intai. Cheile de la masina se aflau la unul dintre ei, iar hainele mele calduroase si curate.. in masina. Pana la urma, continuarea turei a doua nu s-a dovedit a fi o alegere tocmai rea, zonele din prima tura in care alunecam ca pe patinoar devenisera practicabile, noroiul se mai uscase, a aparut si o raza de soare. Mai spre bine, mai spre rau, vantul batea de te zbura din sa, dar si usca namolul precum un feon gigant :) Ma ajunge oboseala, bicicleta merge din ce in ce mai greu. Pentru mine am niste batoane de cereale, in schimb bicicleta trebuie sa traga asa pana la final. Mergand pe traseu ma tot depasesc cu vreo 3 concurenti de la categoria mea. Intr-un final ii las in urma, mai depasesc unul care se arata destul de fericit in momentul in care afla ca nu a ramas tocmai singurul nebun pe traseu, fericirea nu dureaza mult pentru ca il las si pe el in urma, mi-a facut placere, dar in fond si la urma urmei e o cursa, nu un prilej de socializare :)). La fel ca si in prima tura, trec si de data asta glont pe langa punctul de alimentare unde, cred, mai era unul de la categoria mea. Arbitrii imi spun ca as fi in primii 20, sa dea Domnu! si sa le dea si lor sanatate daca adevar au grait. Momentan abia am reusit sa storc niste poze, dar clasamentul final ramane o taina din corola de minuni a lumii pe care, organizatorul, nu pare sa vrea sa o striveasca.
Cu un ritm din ce in ce mai lent ajung la finish. Stupoarea se arata in fata ochilor sub forma unui concurent de la categoria 40km felicitat pentru reusita sa, care, pana sa vin eu, a avut timp sa isi spele si bicicleta. Nu ar fi fost nimic deosebit daca acest concurent nu era printre cei pe care i-am depasit pe banda rulanta la inceputul competitiei. Mai tarziu aflu ca nu a fost singurul care a suntit traseul, partea mai nasoala e ca, acesta a ajuns chiar pe podium si nimeni nu a avut nimic de contestat... In rest, tura a fost faina si felicit organizatorii pentru ca macar au incercat sa creeze un spatiu in care oamenii sa isi poata demonstra calitatile de fair-play.

2 comentarii:

  1. man, clasamentul e provizoriu. ca sa iti dau un exemplu, pe locurile 9 si 10 in clasamentul general pentru avansati apar 2 prieteni de-ai mei care au abandonat dupa efectuarea primei ture. nu e treaba mea sa ma bag peste socotelile organizatorilor, deci prefer sa nu intru in alte amanunte. pozitia ocupata de mine la final e cu atat mai putin importanta atata vreme cat am plecat cu handicap de 20 min... am fost undeva in primii 20 la general-avansati si in primii 10 pe categorie de varsta

    RăspundețiȘtergere