15-mai-2011 - mtb defileul jiului

mai precis un concurs diferit de oricare altul.
totul incepe cand aflu de concurs si imi surade ideea sa merg. apoi imi surade si oportunitatea. ma inscriu, platesc, aleg tura mare si incep documentarea :) da, in oridinea asta.
incep sa aflu diverse amanunte, cum ca traseul de 60km are de fapt vreo 70 si ca se mai adauga si distanta dintre startul fals si cel oficial, 6km, bucata parcursa pe sosea la ritm de incalzire. aflu ca cei de la tura lunga vor pleca cu 15 minute avans, ca tura lunga poate fi parcursa in intregime cu un 4x4 mai puternic. totul bine si frumos, e taman momentul potrivit pentru a-mi testa abilitatile de incepator pe noua echipare SPD. nimic deosebit pana acum, reclama e roz cu floricele si clar trebuie sa mergem sa aflam adevarul.
cursa se tine duminica, noi (ana, dan, marius, eu) ajungem acolo de sambata pentru sedinta tehnica si ii trimitem pe dan si marius in inspectie pe traseu. traseul incepe sa isi arate coltii, fix inainte de final se va cobori pe un teren minat cu bolovani si foarte abrupt. printre altele, seara la sedinta tehnica aflu ca exista niste portiuni destul de tehnice si anevoioase atat pe urcare cat si pe coborare. a doua zi incepem cursa asa cum am stabilit cu sartul fals. in schimb, nu s-a mai plecat cu decalaj intre tura lunga si tura scurta.
traseul incepe cu o urcare sustinuta si nu foarte grea, o zona plata + coborare unde poti sa mergi cu o viteza considerabila, apoi inca o urcare un pic mai grea si un pic mai lunga pana la punctul de alimentare, acolo unde zicem pa celor de la tura scurta si ii trimitem inapoi la finish, iar noi mergem mai departe pe o bucla care incepe direct cu o urcare interesanta, mai lunga si mai grea decat prima dar nu imposibila. aici traseul devine dificil si necesita dozarea corecta a energiei. apar mici portiuni de pushbike, cel putin pentru mine, ca-mi tremurau spd-urile in picioare si inca mai aveam mici probleme la decuplarea lor. urcarea duce fix pana la cel mai inalt punct alt traseului, cu o mica zona plata inainte. apar probleme cu apa, care se tot consuma, chiar daca mi-am facut refill-ul la prima alimentare (din cele 2 alimentari puse la dispozitie de catre organizator). ajuns in varf, organizatorii au pus un punct de control si m-au avertizat ca la intoarcere o sa am o urcare pe care o sa dau ca berila. si eu i-am avertizat ca am ramas fara apa, iar ei au sarit rapid in ajutorul meu cu un refill :D neoficial
de aici cobor un pic pentru a ajunge la o urcare prin iarba, cu denivelari, cu soare, cu sete, cu oboseala acumulata pe traseu. extenuat ajung un varf unde un alt membru organizator ne averizeaza de coborarea foarte tehnica si periculoasa ce urmeaza, presarata cu busteni cazuti de-a latul pe traseu. a avut dreptate, am coborat pe langa bicicleta, salturile cu bicicleta in carca peste busteni au fost cireasa de pe tort. concurentii cu care m-am intalnit pe aceasta portiune erau cu totii nemultumiti. trecem si de asta. ajungem la o portiune care arata ca o burta pe profil, o urcare din ce in ce mai usoara urmata de o coborare din ce in ce mai fun. zona asta mi-a placut mult. insa ce a urmat a fost desprins dintr-un film de groaza. tot negativismul si toate temerile mele s-au acumulat intr-o urcare de cateva sute de metri care mi-a pus capac. efectiv, nu aveam cum sa urc pe bicicleta, deoarece simplul pusbhike era un calvar. pe jos bolovani de care te impiedicai si iti ingreunau inaintarea, trebuia sa trec si printr-un parau, soarele imi batea in cap cu barosu, gafaiam ca un magar. dupa urcarea asta nu mai aveam forta sa imi zic numele. tot aici am terminat si cateva batoane si jumatatea de bidon de apa ce-mi ramasese. portiunea se sfarseste si incepe o urcare relaiv mai usoara unde incerc sa ma tin pe bicicleta, nu de alta, eram atat de frant dupa atata urrcare incat nu mai stiam cum sa scot spd-urile si nu voiam sa cad.. iar.. gasesc dupa mai multa vreme un loc mai "plat" unde reusesc sa decuplez si sa pun un picior jos. in secunda imediat urmatore aveam muschii de la picioare inclistati si de nefolosit. plec usor la pas si ies in golul alpin, ultima urcare pe un teren cu iarba deasa si moale. aici il intalnesc pe dan care a abandonat cu ceva timp in urma, mesterind la bicicleta. imi spune acelasi lucru pe care l-am constat cu totii referitor la cele 2 portiuni extreme. in zare se vede punctul cel mai inalt al traseului, de acolo ar tebui sa cobor pana la primul punct de alimentare (care de data asta devine al doilea) pe portiunea pe care am si urcat. dau viteza, imi dau seama ca gresesc traseul si incerc sa revin. aici am imbarligat-o, ca am ajuns pe o coborare gresita. nu-mi mai venea sa urc, asa ca merg inainte, mai ales ca am avut consimtamantul unui concurent cum ca acesta ar fi traseul bun, conform GPS-ului pe care il avea in dotare si mai vedeam ceva urme de biciclete prin baltile de acolo. pe draci, era gresit, nu am vazut un marcaj timp de 10 minute. si pentru ca era deja nasol, am facut pana.. viteza mare, coborare, cauciucuri de XC subtiri si cu crampoane mici, un pic desumflate, am lovit un bolovan si fss. dau sa schimb rapid camera, umflu roata, scot pompa de pe ventil si fssss. s-a rupt venitlu (publicitate: decathlon, te lasa balta cand ai cel mai mult nevoie de el). vulcanizez camera veche, umflu, plec... pana. nu mai stau sa vulcanizez si merg pe janta, macar sa stiu daca drumul ala duce undeva sau altundeva. dupa vreo 20 minute pierdute cu camera mai pierd inca vreo 20 pana sa ajung sa ma intalnesc din nou cu traseul si inca alte zece sa ajung la punctul de alimentare. bucata asta de drum a fost cumplita, pentru ca nu puteam sa cobor cu viteza mai mare de 15, pentru ca imi fugea spatele in toate directiile si, in plus, am nimerit iar pe niste urcari crunte. primesc compatimirile de rigoare la punctul de alimentare si sunt servit din belsug cu bucate dintre cele mai alese - napolitane, banane si apa. camera insa, nu aveau. plec mai departe in speranta ca voi fi prins din urma de cineva care sa aiba o camera de rezerva. dupa parcurgerea a jumatate din cei 10km ramasi pana la finish, apare si camera de salvare. o montez, plec si dupa nici 2 km fac alta pana, probabil in acelasi mod. revin la ritmul prudent, in speranta ca mai salvez ceva din janta, si cobor asfel pana la finish unde ajung dupa inca vreo jumatate de ora de chin. cu toate astea, am stat mereu in SPD-uri si m-am strofocat sa le decuplez rapid in caz de ceva. eu zic ca am reusit :D